Adrian Dodean: „Sunt mulţumit de titlul de la dublu, păcat că nu am reuşit încă o medalie”
Proba de simplu a Campionatelor Naţionale individuale de tenis de masă de la Buzău putea aduce încă o medalie pentru CSM Arad. Medaliat cu aur în proba de dublu, alături de buzoianul Constantin Cioti, Adrian Dodean a fost aproape să urce din nou pe podium, dar oboseala, cu 9 meciuri jucate într-o singură zi, 5 de dublu şi 4 de simplu, şi-a spus cuvântul în sferturi, când jucătorul CSM-ului a cedat cu 2-4 la seturi în faţa bistriţeanului Marius Şargă.
„Mă bucur pentru victoria de la dublu, unde a ieşit bine, este al treilea meu titlu la rând în această probă şi al doilea consecutiv alături de Cioti. Suntem deja o pereche sudată, ne înţelegem foarte bine, pot spune că putem emite pretenţii şi pe plan internaţional, puţin a lipsit să luăm medalie şi la Europene”, ne-a declarat Adi Dodean, aproape de medalii şi în celelalte două probe, unde a părăsit întrecerea în sferturi de finală:
„Păcat că nu am mai reuşit încă o medalie, la dublu mixt am făcut pereche pentru prima oară cu Bernadett, cred că dacă jucam amândoi puţin mai bine eram pe podium. Iar la simplu s-a resimţit oboseala acumulată, am avut şi probleme musculare pe final, la un moment am avut 6-3 în setul 5, la scorul de 2-2, dar aşa a fost să fie. Dacă ar fi fost şi Dana şi era 100% aptă, pentru că acum este chinuită de accidentarea la genunchi, cu siguranţă aveam încă 2 sau chiar 3 medalii”, mai spune Adrian Dodean.
Arădeanul joacă în liga a doua germană, la Union Velbert, dar este şi component al naţionalei de tenis de masă a României. Revenind la ultima probă a Naţionalelor de la Buzău, CSM Arad a fost reprezentat la feminin de trei jucătoare, Bernadett Balint, Andreea Dodean şi Andreea Fistyulof, toate eliminate în primul tur. Prima dintre ele a fost învinsă în runda inaugurală a tabloului principal cu 4-3 la seturi de Bogdana Trifu de la CSS Slatina, junioara CSM-ului urmând să participe săptămâna viitoare la Openurile Franţei şi Italiei.