ACS Poli ajută rivala UTA-ei şi Sebişului, în lupta pentru promovare

ACS Poli ajută rivala UTA-ei şi Sebişului, în lupta pentru promovare
0 comments, 05/03/2015, by , in Fotbal, Liga3, Ultimele stiri

ACS Poli Timişoara a oficializat înţelegerea cu Casa Rusu – devenit sponsor principal – brand implicat şi la Becicherecu Mic, echipă care luptă în seria a IV-a din eşalonul trei pentru promovarea în Liga a II-a, alături de Naţional Sebiş şi UTA BD. ACS Poli a împrumutat jucători la Mama Mia, iar pe viitor se doreşte ca Becicherecu Mic să devină echipa-satelit a liderului din B2. „Am împrumutat doi jucători la Becicherec, Todorov şi Balaure, pentru a putea fi observaţi în judeţ. Vom întări colaborarea pentru a deveni satelitul nostru. Înţelegerea cu Casa Rusu e benefică pentru noi, pentru oraş şi pentru toată lumea. Noi în câţiva ani ne putem bate la cupele europene”, afirmă Liviu Anton, preşedintele de la ACS Poli.

Mama Mia ar putea deveni satelit

Raimond Rusu, fratele managerului firmei timişorene este şi primar al Becicherecului, astfel că planurile bănăţenilor sunt clare: ACS Poli în Liga I, iar Mama Mia în eşalonul doi. Scenariu care nu e deloc pe placul divizionarelor C arădene Naţional Sebiş şi UTA BD, în luptă directă cu Becicherecu Mic pentru promovare. Înaintea startului de retur din „C4”, Sebişul conduce în clasament cu 30 de puncte, urmată de Mama Mia, 28 şi UTA BD, 27.

Foto: sport9.ro

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published.