Vizitiu vrea să dea lovitura la Europene, Bilegan s-a retras din activitate
Cel mai bun sportiv arădean din 2013 se află în faţa primei performanţe din acest an. Ar fi o nouă lovitură pentru talentatul halterofil de la CSM Arad, decis să dea lovitura la Europenele de seniori de la Tel Aviv (Israel), asta deşi va fi unul dintre cei mai tineri concurenţi. Dublu medaliat european şi mondial la nivel de cadeţi, Florin Vizitiu va putea fi urmărit sâmbătă, ora 20, pe Eurosport, în drumul său spre podium, la categoria 56 de kilograme. „Are şanse reale la medalii, am mare încredere în el. Dacă face un concurs sigur, fără greşeli, poate urca pe podium”, spune antrenorul său, Adrian Jigău. O veste mai puţin bună vine dinspre Teodor Bilegan, un alt halterofil arădean de lot naţional, care s-a retras din activitate: „A făcut-o din raţiuni financiare, din păcate s-a lăsat de haltere, este o mare pierdere”, mai spune Jigău. În altă ordine de idei, sportivii arădeni se pregătesc pentru Cupa României de juniori de la Bucureşti, competiţie programată în perioada 15-19 aprilie.