CS Vladimirescu se reface în Ungaria
„Lanterna roșie” din C4 a ales să-și regleze zbuciumatul mecanism mai departe de Arad, președintele Rolland Szabo perfectând un cantonament în Ungaria, la Oroshaza. Înainte de plecare, elevii lui Cristi Sculici și Marius Ciubăncan au disputat un amical cu Gyula Termal, grupare de ligă a treia maghiară, pe care a învins-o cu 3-2. Lotul arădean e compus din Bak, Mitrea, Vancea – Dobai, Apostol, Bobeiciuc, Tudoroiu, Cherciu, Drăgan, Ciubăncan, Purece, Stănaia, Kocsis, Nol, Onețiu, Lăsculescu. Conducătorul Szabo a menționat că lotul ar putea fi primenit cu câțiva fotbaliști tineri, ale căror nume vor fi făcute publice dacă se vor semna actele. Cantonamentul celor de la Vladimirescu se încheie sâmbătă, zi în care se va desfășura un meci amical cu echipa lui Claudiu Niculescu, Damila Măciuca. După plecările lui Fl. Rusu, Coca, Petrescu, Morar, C. Rus, Fl. Negru, Ban, Ștefan sau Albert, de sub comanda lui Sculici au mai ieșit Claudiu Sighete și Alexandru Rada.