Banatul a produs surpriza
Una dintre echipele cu pretenţii la promovare în eşalonul superior, CS Ineu, a pierdut pe terenul celor de la Banatul Sânicolaul Mic. Parcursul fără greşală în acest sezon al ineuanilor a luat sfârşit odată cu golul lui Cristian Tigan din minutul 60. Până la finalul partidei, băieţii pregătiţi de Adi Abrudean nu au izbutit să schimbe nimic şi astfel Banatul Sânicolaul Mic, încheie întâlnirea cu o victorie surprinzătoare.
„Cei de la Ineu au echipă bună, dar ne-am apărat incredibil de bine, Mircea Aslău a făcut o tactică bună. Ne-am dat seama după întâlnirile de anul trecut că vor încerca să ne desfacă pe benzi. Tot meciul au cam fost peste noi, am avut şi eu mult de lucru, cred că vreo 15-20 de cornere a avut Ineul, chiar au spus băieţii că i-am ajutat şi eu. Am avut şi noroc în repriza secundă, când Nicolau a tras milimetric pe lângă bară, atunci am spus că nu mai pierdem. A venit acea lovitură liberă pentru noi de la 25 de metri, după un contraatac, pe care Ţigan a trimis-o în vinclu. Ambiția bate valoarea încă o dată. S-a întors și pentru noi norocul, la Șofronea am avut cinci ocazii singur cu portarul”, a declarat portarul Florin Trifoi,
Banatul: Trifoi – Stoia, Gurban, Koncz, Ţigan, Szigeti, Oros, Domenyi, Fedor, Gabor, Ştefăligă. Au mai jucat: Blaghi, P. Barb, Craiu.
Ineu: Paşcalău – Malancu, Sabău, Nicolau, M. Talpaş, Voştinar, Iaroş, Iambor, Sg. Popa, Georgiu, A. Drăgan. A mai jucat: Şulumberghean.
Arbitri: Mircea Ardelean – Marius Alexa, Sebastian Pantea. Observatori: Mircea Toderici, Gabor Biro.