O zi cu două amicale pentru UTA
În dorinţa de a le mai oferi o şansă noilor veniţi, dar şi pentru a testa potenţialul tinerilor jucători, Adrian Falub a programat miercuri două meciuri de pregătire.
Primul a avut loc în dimineaţa, de miercuri, adversară fiind Naţional Sebiş, una din echipele cu pretenţii ale eşalonului trei, care însă a pus puţine probleme „Bătrânei Doamne“.
La finalul celor 90 de minute , tabela arăta 6-1 (2-0), graţie reuşitelor lui Marcelinho (min. 37), Weller (min. 40), Miron (min. 60 şi 61) şi Moroşan (min. 70 şi 90) respectiv Codoban (min. 75).
UTA: Smaranda – Pocuca, Ene, Wild – Raţ, Buono, Lazea, Şuşlak – Bucur, Weller, Marcelinho. Au mai jucat: Miron, Motta, Gornic, Moroşan.
Sebiş: Şoltez – Siminicean, Situwe, Jude, Botiş – Ember, Coţan, Bozian, Riviş – Ţârlea, Drăgan. Au mai jucat: Merşca – Toader, Necşulescu, Buştea, Cr. Feieş, Ivancea, Codoban, Susan, Budur.
Al doilea amical al zilei
În aceiaşi zi, UTA a disputat cu începere de la orele 19.00, cel de-al doilea amical al zilei, în compania grupării Sănătatea Cluj.
Antrenorul Adrian Falub a scos la bătaie cea de-a doua garnitură formată din jucători care nu au evoluat în partida disputată dimineaţă. În prima parte a jocului UTA s-a arătat mai pragmatică în joc, dar fără să reuşească să înscrie în poarta clujenilor. În min. 52 al întâlnirii în urma unui fault comis în careu de către portarul clujean Cârlan, arădenii beneficiază de penalty, dar Gligor trimite peste poartă şi tabela rămâne nemodificată. Cu doar un minut mai târziu Calvin ratează inexplicabil din 6 metri singur cu portarul. A venit min. 62, brazilianul Hiago trimite o ghiulea de la 25 de metri imposibil de parat pentru portarul clujean şi UTA preia avantajul, 1-0. În min. 67, noul intrat Lazea prinde un şut splendid de la 18 metri şi aduce Aradul în avantaj, 2 -0. Trimis în teren de către antrenorul Falub, Weller reuşeşte desprinderea de 3-0 cu un şut plasat din 8 metri.
În min. 73 oaspeţii reduc din avantaj după o incursiune lăudabilă a lui Popa, care reuşeşte să-l lobeze pe Amadio, aducând scorul la 3-1. Golul cu numărul patru pentru gazed a venit în min. 77, purtândsemnătura aceluiaşi Hiago, astfel UTA încheie ziua celor două amicale cu două victorii.
Au evoluat:
UTA: Amadio – Siminic, Matei, Gligor – Calvin, Chindriş, G. Neagu, A. Neagu – Bârză, Pop, Hiago. Au mai jucat: Lazea, Miron, Weller, Buono şi Marcelinho. Antrenor: Adrian Falub
Sănătatea Cluj: Cârlan – Creţu, Şoş, Sărmăşan, Bucur, Voidean, Miclăuş, Mariş, Vădana, Simioanca, Ciaca, Pop Antrenor: Marius Semeniuc