UTA va juca la orele după-amiezii la Buzău, în etapa a doua din grupele Cupei României Betano
Utiștii au aflat că vor juca meciul de la Buzău, din etapa a doua a Gupei B din Cupa României Betano la fotbal, miercuri, 9 noiembrie, adică la patru zile după confruntarea de la Ploiești, cu Petrolul și cu tot atâtea zile înainte de vizita lui FC Voluntari la Arad. Ora de începere a confruntării din Crâng este 14, adică cea oficială pentru partidele din luna noiembrie. Probabil, partida va fi transmisă cel puțin de FRF TV, așa cum s-a întâmplat și cu confruntarea de la Suceava, din play-off-ul competiției. Gloria Buzău este formația ce a scos-o din Cupă pe Șoimii Lipova, dar care de două săptămâni are un nou antrenor.
Cristian Pustai a fost înlocuit de Adrian Mihalcea. Cu el la cârmă, buzoienii nu au pierdut în Liga a II-a, au o victorie și două remize, dar și o înfrângere în Cupă, 0-1 cu FC Botoșani. „Bătrâna Doamnă” are un 1 punct în grupa B a Cupei, după 2-2 cu FCSB și va mai juca și la Mioveni în prima parte a lunii decembrie.