Arădeanul Attila Gergely, campion naţional la clasa amatori din supermoto
Campionatul Național de Supermoto și Viteză pe Motodrom 2020 s-a încheiat la Arad, pe circuitul VIK Power. Toate etapele s-au desfăşurat de altfel în oraşul nostru, iar ultimele două, din weekend-ul recent încheiat, au stabilit şi medaliaţii actualului sezon. Pentru a şasea oară consecutiv, timişoreanul Vlad Neaga (VN Motorsport) devine campion național la clasa Supermoto Open, urmat în clasamentul general de Denis Brăescu (Lupo Racing Timișoara) şi de Dumitru Robertino (Racing Elis București).
Clasa amatori a fost câştigată şi în acest an de Attila Gergely, de la Arici Supermoto Arad. Campion național la clasa veterani este Andrea Lelli, legitimat la Moto Extrem Lugoj, Patrick Pascotă (Pascotă I.I. Timișoara), a fost cel mai bun în acest sezon la clasa SM85, iar la clasa SM65 s-a impus Mark Luca Ioviță, de la Moto Extrem Lugoj.
La disciplina viteză, Mark Szabo (Moto Extrem Lugoj) este campion naţional la clasa Junior 3, la clasa 85cc s-a impus stelistul Jozsef Havadtoi, câştigător şi la 125SP. Edward Ștefan Kiss, tot de la Steaua București, este campion național la Moto 3, clasă unde Attila Gergely, de la Arici Supermoto Arad, este vicecampion.