O jucătoare a FCC Baschet Arad va participa la Mondialul junioarelor de 3×3
Baschetbalista Rebecca Lipovan (foto, nr.10) va face parte din lotul României, care va participa la Campionatul Mondial 3×3 pentru junioare, anunţă radiotimisoara.ro. Sportiva cu dublă legitimare, CSS Bega Timișoara și FCC Baschet Arad, trebuie să se prezinte la națională la 10 august, mai notează sursa citată. Lipovan şi colegele sale vor pregăti Campionatul Mondial de la Debrecen, programat în perioada 24-30 august.
Competiția nu este încă confirmată din cauza pandemiei, dar şansele ca aceasta să se dispute sunt destul de mari. Lipovan are 1.72 metri și evoluează pe postul de fundaș. Sub contract cu FCC Baschet Arad, tânăra baschetbalistă este aşteptată să se alăture pregătirii „galben-albastrelor” în cursul lunii septembrie, pentru a pregăti sezonul viitor.
Vă reamintim că echipa arădeană se reuneşte în a doua jumătate a lunii august, dar probabil că timişoreanca va fi angrenată în acea perioadă în pregătirile naţionalei de junioare 3×3.