Golgheterul Vali Buhăcianu vrea să rupă iar plasa “lupilor galbeni”
Principalul marcator al UTA-ei din acest sezon, cu 14 reuşite, Valentin Buhăcianu le pune gând rău “lupilor galbeni” şi în meciul de mâine seară. Marcator atât în tur cu Petrolul, cu acea cursă senzaţională de aproape 70 de metri, dar şi la Arad, când deschidea drumul spre o victorie clară a UTA-ei, atacantul liderului din Liga 2 speră să poată păstra tradiţia şi să puncteze pentru a treia oară la rând cu prahovenii lui Costel Enache. Totuşi, golgheterul “Bătrânei Doamne” consideră că mai importantă este victoria şi pasul în faţă spre îndeplinirea obiectivului:
“Important este să ne putem bucura împreună, pentru o victorie. Chiar dacă voi marca sau nu, mă interesează să obţinem toate punctele puse în joc. Cu Turris ne-au lipsit suporterii, pentru că îi simţeam atât de aproape la meciurile de acasă, din păcate aşa va fi şi acum, iar atmosfera pare uneori de amical. Suntem conştienţi că ne aşteaptă un meci foarte important, de aceea vrem să dăm totul pentru victorie. Petrolul nu trece prin cea mai bună stare, având în vedere toate problemele şi cred că o să le fie greu să se ridice la un nivel optim. Nu există presiune, presiunea ne-o punem singuri, pentru că vrem să devenim de fiecare dată mai buni, în perspectiva a ceea ce urmează”, a declarat Vali Buhăcianu, la conferinţa de presă de astăzi.
Atacantul UTA-ei vrea patru victorii din tot atâtea meciuri rămase din play-off, pentru a fi sigur de promovare: “Trebuie să luăm fiecare meci în parte şi să le câştigăm pe toate patru. Primesc mesaje din partea fanilor, cei mai mulţi ne încurajează, dar sunt unii care ne şi critică, important este să fie alături de noi şi la final să ne putem bucura”, conchide fotbalistul originar din Vatra Dornei.