Pistolarul Casian Codrean e triplu campion la juniori
În aceste zile sunt în plină desfăşurare, la Bucureşti, ultimele trei finale ale Campionatului Naţional de glonţ. După cele 21 de medalii naţionale cucerite de pistolarii de la CSM Arad la juniori II şi III, a venit rândul juniorilor mari să tragă pentru un loc pe podiumul naţional. Iar performerul delegaţiei e Casian Codrean, care şi-a respectat statutul de favorit şi a devenit triplu campion naţional în probele de pistol liber, pistol sport şi pistol standard. La fete a concurat, la individual, doar Iulia Bagi, locul 6 la pistol sport.
Echipa feminină, în componenţa Iulia Bagi, Alexandra Buda şi Andrada Gheocel, a urcat de trei ori pe podiumul naţional: aur la pistol sport precizie şi bronz la pistol sport şi pistol viteză. De remarcat şi locul 2 ocupat de Briana Vărcuş, în proba de skeet, tânăra şi ambiţioasa taleristă a CSM-ului remarcându-se tot mai mult la etapele naţionale. Antrenorii CSM-ului sunt Gheorghe Pop, Monica Toth, Mircea Budurişan, respectiv Sorin Mişcuţa şi Lucia Mihalache, la talere. În week-end e finala de tineret, iar apoi urmează seniorii, CSM Arad având toate şansele să încheie sezonul de glonţ cu un bilanţ excelent.