Se întrec în amintirea Elisabetei Polihroniade
Iubitorii șahului, dar și cei nefamiliarizați cu sportul minții, își aduc aminte de Elisabeta Polihroniade și a sa emisiune de la TVR.
În amintirea acesteia de patru ani se desfășoară Campionatul Național Școlar de #Șah „Elisabeta Polihroniade”, pentru elevii și elevele din învăţământul primar, gimnazial și liceal – echipe mixte. Etapa județeană a evenimentului are loc luni, 8 mai, pentru învățământul gimnazial și primar, respectiv marți, 9 mai, pentru învățământul liceal, locația fiind cantina Liceului Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caius Iacob” Arad (CFR). Se vor confrunta echipe formate din 4 elevi, din care cel puțin o fată, concursul desfăşurându-se în sistem elveţian, 5/7 runde, timp de joc – 15 de minute de jucător. Comisia de organizare este formată din Alin Câmpeanu – reprezentantul Federației Române de Șah – și prof. Mitică Cosma. Echipele câștigătoare ale fazei județene se califică la etapa finală ce va avea loc în luna iunie la Călimănești-Căciulata, în județul Vâlcea.