ICIM-ul pierde al doilea meci acasă la rând, 71-75 cu Clujul
Univ.Goldiş ICIM a pierdut al doilea meci la rând pe teren propriu în două etape şi suporterii trebuie să caute mult în trecut pentru a găsi un start de campionat atât de slab. Totuşi, “galben-albastrele” nu au făcut un meci tocmai rău în faţa Universtăţii Cluj, echipă cu pretenţii la titlu, dar încă fără să impresioneze. Meciul din Polivalenta arădeană a fost echilibrat pe tot parcursul său, cu ICIM la conducere în primele 10 minute, dar apoi cu oaspetele mereu în avantaj din sfertul doi. La pauza mare a fost 45-42 pentru “U”, care a avut în Ross, Davis şi Harisson trei jucătoare eficiente pe ambele faze. La gazde s-au remarcat Hadzovic, Pasic şi Stroman, dar eforturile arădene nu au reuşit să răstoarne scorul, iar trupa pregătită de Dragan Petricevic, cu o ex-arădeancă Mandache destul de ştearsă, a câştigat în final cu 75-71. La fel ca şi cu Galaţiul, ICIM pierde la limită, dar evoluţia fetelor lui Nolan a fost ceva mai bună. De remarcat şi apariţia pe parchet a americancei McGuire, nouă achiziţie.
Univ.Goldiş ICIM Arad – Univ Cluj-Napoca 71-75
(24-20, 18-25, 19-20, 10-10)
ICIM Arad: Stroman 23 (2×3), Hadzovic 17 (1), Pasic 13, McGuire 6, Nagy 6, Karakasevic 4, Moraru 2. A mai jucat: Szocs.
U Cluj: Ross 20 (3), Irimia 11 (2), Davis 10, Harrison 10 (1), Medley 9 (1), McKinney 8, Mandache 7 (1). Au mai jucat: Cutaş, Voica.
Americanca McGuire, o nouă achiziţie
Univ.Goldiș ICIM Arad a perfectat un nou contract cu o sportivă. Este vorba despre Suriya McGuire, a 5-a strănieră, care se alătură lotului pregătit de Stacey Nolan și Dan Moraru. Aceasta evoluează pe postul de extremă, măsoară 1,80 metri și face 25 de ani peste o lună de zile. Este al 2-lea sezon consecutiv pentru jucătoarea originară din SUA când evoluează într-un campionat din Europa. În precedentul, McGuire a jucat în Islanda pentru formația Hamar. Acolo, sportiva a fost una din jucătoarele de bază ale islandezelor, fiind a 2-a marcatoare a echipei. A strâns medii pe meci de 17.8 puncte, 7.2 recuperări și 4.0 pase decisive pentru un total de 15.3 la eficiență. Americanca și-a început cariera la Universitatea din Miami.