Se amână prima victorie acasă: UTA BD – CSM Rm.Vâlcea 1-1
UTA Bătrâna Doamnă s-a împiedicat din nou pe teren propriu în acest debut de sezon, terminând astăzi la egalitate, scor 1-1, cu CSM Râmnicu Vâlcea, meci contând pentru etapa a 5-a din „B2”. Prima parte a meciului de pe stadionul Motorul a fost destul de anostă, cu puţine faze de poartă. Scorul putea fi deschis în minutul 10, dar mingea trimisă de Rus, după o centrare a lui Hlistei, a fost respinsă de pe linia porţii de Tomozei. A urmat un sfert de oră plictisitor, în care s-a jucat mai mult între cele două careuri, pentru ca în minutul 25, Ciprian Rus să nu mai rateze ţinta. Campion al ratărilor în meciul de Cupă, cu Pandurii, atacantul arădean a marcat un gol frumos în minutul 25, cu un şut plasat, în dreapta lui Fildan. Vâlcea a replicat rapid, iar Staicu şi Pârvulescu au trecut pe lângă egalare. Pe final de repriză, Copil l-a încercat pe Fildan, portarul oltenilor reuşind să respingă, astfel că la pauză a fost 1-0 pentru UTA BD.
Egalaţi pe final de olteni
Repriza a doua a început bine pentru arădeni, dar nou intratul Strătilă şi apoi Curtuiuş au ratat şansa desprinderii în minutele 54 şi 55. Ocaziile aveau să se răzbune cu un sfert de oră înainte de final, atunci când Staicu, scăpat singur, l-a executat pe Miron cu un şut plasat. UTA BD a atacat cu toate liniile pe final, Szekely şi Botiş ratând de puţin golul victoriei, care nu a mai venit. Scor final 1-1 şi echipa lui Roli Nagy amână primul succes din campionat pe teren propriu.
Formaţii:
UTA BD: Miron – Polgar, Manea, Botiș, Burlă – Copil, Chindriș, Jorza (79 Szekely), Hlistei (54 Strătilă) – C.Rus (72 Man), Curtuiuș.
Rm.Vâlcea: Fildan – Cucui (46 Geantă), Tomozei, Dumitraș, Stoica – O.Vasile, Pârvulescu, Piscanu, Firțulescu – Georgescu, Staicu (76 Voinea).
Arbitri: M.Omuț – A. Mărginean, G. Bălan. Observatori FRF: D. Monea și G. Stoicovici.
Foto UTA Arad (facebook)