Paul Mladin va debuta la Europenele de tenis de masă
După mulţi ani în care doar fetele s-au remarcat pe plan internaţional, Paul Mladin promite să aducă în prim-plan şi tenisul de masă masculin arădean. Jucătorul cu dublă legitimare CSM Arad – Farul Constanţa, în vârstă de doar 16 ani, s-a calificat în premieră la Campionatele Europene de cadeţi şi juniori de la Bratislava, din Slovacia, competiţie programată în perioada 10-17 iulie. Paul Mladin, component de bază al echipei de Divizia A a CSM-ului şi multiplu medaliat naţional la diferite categorii mici de vârstă, va concura la Europene în toate cele patru probe: simplu, dublu, dublu mixt şi echipe.
„Se află în primul an de juniorat, pentru el este prima participare la Europene. Obiectivul său a fost să se califice, a reuşit să câştige în ţară un turneu de „7”, ceea ce nu-i deloc puţin lucru. E greu să îi impui un obiectiv, este abia la debut, dar sper să se descurce cât mai bine”, ne-a declarat antrenorul coordonator al secţiei de tenis de masă la CSM Arad, Cristian Dodean.