Gimnasta Sonia Ichim pregăteşte debutul european
Sonia Ichim este una dintre marile speranţe ale gimnasticii ritmice româneşti. Inclusă în lotul naţional de junioare, sportiva legitimată la CSM Arad urmează să debuteze în primăvară sub culorile României: „În martie avem un prim concurs la Bratislava, unde va participa de la noi şi Alexandra Bock. Apoi, în perioada 20-22 martie, Sonia are un concurs în Franţa. Până atunci se pregăteşte la Arad”, ne-a declarat antrenoarea sportivei, Daniela Chiriac. Între timp, secţia de gimnastică ritmică a CSM-ului are un număr şi mai mare de sportive, ca urmare a selecţiei desfăşurate anul trecut cu ocazia proiectului Pierre de Coubertin. Sezonul intern începe destul de târziu în acest an, primul concurs oficial urmând să aibă loc abia în vară: „În iulie avem Campionatele Naţionale pentru copii, iar ca de obicei, în toamnă, sunt programate întrecerile rezervate junioarelor şi senioarelor. Avem timp suficient de pregătire a sezonului, iar în privinţa numărului de sportive nu ne putem plânge, stăm bine”, mai spune Daniela Chiriac, antrenoare a secţiei de gimnastică ritmică la CSM Ar