Şoimii Pîncota iese cu fruntea sus din Cupă: 1-2 cu Pandurii!
Visul frumos s-a terminat pentru Şoimii Pîncota, învinsă astăzi pe teren propriu, într-un meci din 16-mile de finală ale Cupei României la fotbal. Parcursul excelent al divizionarei secunde arădene a fost stopat de Pandurii Târgu Jiu, la capătul unui meci asistat de peste 1.000. de spectatori, în care Pîncota merita mult mai mult. Prima parte a meciului din Podgoria arădeană a fost disputată încă din start, ambele echipe trecând peste perioada de tatonare. Pandurii a preluat controlul la mijloc, în vreme ce Pîncota a preferat mai ales cartea contraatacului. În primul sfert de oră, gazdele au fost periculoase în 3-4 rânduri, în special prin atacanţii Băd şi Alin Mihai.
Spectacol în Podgorie
Contrar cursului jocului, gorjenii au deschis scorul la prima acţiune periculoasă, în minutul 19: Dan Nistor a trimis un şut centrare înşelător de la 25 de metri, iar Mevlja a deviat mingea în plasă, la colţul lung. Trupa lui Cuedan a reacţionat rapid şi egalarea a survenit după o jumătate de oră: Alin Mihai a scăpat singur, Gliwa a respins în faţă, iar Băd a marcat din doar 2-3 metri, la o fază la care fundaşii adverşi au crezut că e ofsaid. Pe finalul primei părţi ocaziile au fost împărţite, dar cea mai mare s-a consemnat tot în contul gazdelor, Băd ratând din postură de singur cu Gliwa.
Ocaziile s-au răzbunat
Momcilovic şi Matulevicius puteau aduce Pandurii din nou în avantaj, dar cei doi au ratat de puţin ţinta, astfel că la pauză tabela arăta 1-1. Pîncota a fost şi mai activă în partea a doua, dar căderea în careu a lui Issa nu l-a impresionat pe centralul Marcu, care a acordat galben pentru simulare. Cuedan şi Polgar au trecut şi ei pe lângă gol, dar ocaziile meciului i-au avut în prim-plan pe Monac şi Alin Mihai. Primul dintre ei, scăpat în minutul 78 singur cu portarul, a şutat alături, pentru ca în minutul 82, Mihai să şuteze în portar din doar câţiva metri, mingea fiind respinsă în transversală!
Cu fruntea sus!
Cum în fotbal ocaziile se răzbună, cu doar cinci minute înainte de final, şutul lui Predescu din 16 metri a fost deviat de Suciu în proprie poartă, fază la care bravul Paşcalău a fost păcălit de traiectoria balonului. Ultima ocazie mare a gazdelor a irosit-o Suciu, care a luat la ţintă bara în minutul 87. Calificare norocoasă în optimile Cupei pentru formaţia pregătită de Petre Grigoraş, în vreme ce Pîncota iese cu fruntea sus din competiţia KO. Şoimii îşi mută acum toată concentrarea pe disputa de sâmbătă din campionat, cu FC Olt.
Formații:
Pîncota: Pașcalău – Maghici (72 Suciu), Crușoveanu, Lung, Siminic -Polgar, Issa, Cuedan (78 Mitu), Dubeștean – Băd (65 Monac), Mihai.
Pandurii: Gliwa – Buleică, Mevlja, Elton, Momcilovic – Predescu (86 Răduţ), Nistor, Shalaj, Iorga (Shamsin 63) – Roman (89 Constantin), Matulevicius.
Arbitri: Florin Marcu (Oradea) – Iulius Timar (Marghita) și Petru Gașpar (Timișoara). Observatori: Nicolae Grigorescu (Timișoara), Valer Vancea (Oradea).
Foto: Călin Moga