UTA nu va mai fi pe micile ecrane, în week-end

UTA nu va mai fi pe micile ecrane, în week-end
0 comments, 16/11/2016, by , in Fotbal, Liga2, Ultimele stiri

Aflată la şapte puncte distanţă de locurile promovabile, UTA nu reuşeşte să se apropie de plutonul fruntaş al Ligii a II-a. Egalul cu Poli le-a răpit alb-roşilor speranţele de revenire pe podium, de acolo de unde prima ligă se vede mult mai bine. În condiţiile date, deplasarea de la Balotești devine una foarte importantă, orice alt rezultat în afara victoriei fiind sinonim, în mare măsură, cu un tur ratat pentru UTA Bătrâna Doamnă.

Meciul cu ilfovenii va avea loc sâmbătă, de la ora 11 şi nu va fi televizat, asta după șase etape consecutive în care echipa arădeană a putut fi urmărită pe micile ecrane. Baloteștiul e chiar deasupra liniei retrogradării, având moral după victoria de la Ştefăneşti, cu Unirea Tărlungeni. Schimbat în pauza derby-ului cu Poli, din cauza unei accidentări, Strătilă este incert pentru confruntarea cu Baloteştiul, având o contuzie forte şi dureri la mușchii aductori.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *