UTA are doar varianta victoriei, în meciul cu Baloteştiul

UTA are doar varianta victoriei, în meciul cu Baloteştiul

Ajunsă pe locul 10 în Liga a II-a, după două remize acasă şi o înfrângere dureroasă la Sibiu, UTA se află în debutul acestui sezon într-o semi-criză din care trebuie să iasă rapid. Iar Adrian Mihalcea ştie că de acum nu mai e loc de paşi greşiţi pe teren propriu, orice punct pierdut putând fi decisiv în lupta pentru promovare. Numai că lotul nu îl prea ajută pe “principalul” arădenilor: Grigorie, Izet şi Dan Roman s-au despărţit de UTA, iar Polgar şi Stahl s-au accidentat, primul având chiar ruptură de menisc. Cu doar un atacant de meserie la dispoziţie, Curtuiuş, asta în condiţiile în care cei din conducere nu au rezolvat nici până acum cele două transferuri promise, Mihalcea trebuie să se descurce şi să alcătuiască o formulă câştigătoare. E timpul ca UTA să se deblocheze la Şiria, unde suporterii nu s-au putut bucura, încă, pentru primul succes stagional al favoriţilor.
În aşteptarea primei victorii la Şiria
“Roş-albii” trebuie să arate, însă, cu totul altceva faţă de jocurile precedente, dar mai presus de joc şi de impresia artistică sunt cele trei puncte, imperios necesare: ”Am văzut o reacție foarte ok săptămâna aceasta din partea jucătorilor, cu toate că i-am criticat. Au înțeles mesajul: ce ne-a lipsit la Sibiu – determinare și agresivitate – trebuie să recuperăm acasă. Nu mai e loc de eșec sau semieșec. E șansa de a reintra în lupta grea pentru promovare”, spune Mihalcea. UTA – CS Baloteşti se joacă sâmbătă, de la ora 11.

Liga a II-a, etapa a 6-a:
Tg.Mureș – Brăila, vineri, ora 18:30 (Digi Sport)
Luceafărul – Chindia Târgoviște, sâmbătă, ora 11
Satu Mare – Afumați, sâmbătă, ora 11
Miroslava – Clinceni, sâmbătă, ora 11
Ripensia – FC Argeș, sâmbătă, ora 11
Suceava – Metaloglobus, sâmbătă, ora 11
Snagov – Călărași, sâmbătă, ora 11
UTA – Balotești, sâmbătă, ora 11
ASU Poli Mioveni, sâmbătă, ora 17
Pandurii – Hermannstadt, duminică, ora 12 (Digi Sport).

Clasament
1.Ripensia 5 4 1 0 25-5 13
2.Hermannstadt 5 4 0 1 8-3 12
3.Chindia 5 3 1 1 20-4 10
4.Tg.Mureș 5 3 1 1 14-7 10
5.FC Argeș 5 3 1 1 9-2 10
6.ASU Poli 5 3 0 2 8-9 9
7.Brăila 5 2 2 1 21-13 8
8.Mioveni 5 2 2 1 9-6 8
9.Pandurii 5 2 2 1 11-7 8
10.UTA Arad 5 2 2 1 5-3 8
11.Snagov 5 2 2 1 5-4 8
12.Clinceni 5 2 1 2 9-9 7
13.Călărași 5 2 1 2 6-8 7
14.Satu Mare 5 2 1 2 4-6 7
15.Metaloglobus 5 1 1 3 5-6 4
16.Balotești 5 1 1 3 3-6 4
17.Miroslava 5 1 1 3 7-19 4
18.Luceafărul 5 0 1 4 7-13 1
19.Afumați 5 0 1 4 0-8 1
20.Suceava 5 0 0 5 1-39 0

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *