UTA, determinată şi incomodă dar… cam atât: lipsesc jucătorii capabili să facă diferenţa

UTA, determinată şi incomodă dar… cam atât: lipsesc jucătorii capabili să facă diferenţa

Determinată, arţăgoasă şi incomodă pe acest început de sezon, UTA a făcut egal, 0-0 cu Voluntari, la primul meci pe noul stadion „Francisc Neuman”, iar prestaţia arădenilor a fost una mediocră. După 60 de minute în care a dominat meciul, fără însă să înscrie, UTA a slăbit mult ritmul în ultima jumătate de oră şi pe final a tremurat pentru un punct. Dacă apărarea şi-a făcut treaba în primele două etape, „Bătrâna Doamnă” nu arată prea bine de la mijloc în sus, iar după plecarea lui Romario Moise nu mai are jucători capabili să rupă ritmul şi să facă diferenţa. A sesizat acest aspect şi antrenorul Laszlo Balint, care la finalul partidei a mai solicitat trei jucători, dintre care urgent un mijlocaş ofensiv. Dintre noile achiziţii, Moldovan, Benga şi Albu sunt pe plus, în vreme ce la polul opus se află Roşu, Hora şi Morar, toţi trei cu evoluţii şterse, ca să nu spunem mai mult. Cel mai grav e că dintre atacanţi, doar Buhăcianu a arătat bine, iar în acest compartiment pare că UTA are cantitate, dar nu şi multă calitate.

Trei nou veniţi, sub aşteptări: UTA, bine doar în apărare

Juniorii aduşi pe ultima sută de metri, Tescan şi Denis Rusu, s-au comportat decent şi se poate spune că au debutat curajos în tricoul „roş-alb”. UTA acuză probleme fizice pe acest debut de sezon, iar accidentările îi dau bătăi de cap lui Laszlo Balint, Tomozei, Ursu şi Buhăcianu fiind în infirmerie. Unul dintre puţinii fotbalişti remarcaţi în partida cu ilfovenii lui Teja a fost Alexandru Albu, care însă s-a accidentat în repriza a doua. Chiar şi aşa, a fost desemnat cel mai bun jucător al meciului şi per total a fost cel mai constant jucător al UTA-ei în acest început de campionat. La finalul confruntării cu FC Voluntari, mijlocaşul arădenilor nu s-a declarat mulţumit de rezultat şi de bilanţul din primele două etape, acuzând oboseala acumulată pe finalul sezonului trecut.

Alexandru Albu acuză oboseala: „Ne-a lăsat benzina”

„A fost un meci bun din partea noastră, am dominat mai mult de jumătate de partidă, dar pe final se pare că ne-a lăsat benzina. Este normal, suntem jucători care în sezonul trecut am jucat meci de meci din trei în trei zile, unii care nu au mai jucat de o lună-două. Am avut vreo 4-5 ocazii foarte mari, trebuia să marcăm. Ne-am dorit această victorie în primul rând pentru noi, pentru echipă, pentru fani, pentru că sunt lângă noi, dar din păcate ne-am mulţumit cu un rezultat de egalitate. Ne-am propus 4 sau 6 puncte din primele două meciuri. Ne pare rău că nu am reuşit să luăm cele 3 puncte”, a spus Alexandru Albu, la interviul de după meci.

Două săptămâni pentru revigorare

Albu a fost înlocuit după o oră de joc cu Melinte, din cauza unor probleme musculare. Întrebat despre accidentare, fundașul arădenilor a pus totul pe seama oboselii acumulate la finalul sezonului trecut. „Am avut niște crampe, este ceva normal, am jucat meci de meci anul trecut, sunt obosit și oboseala și-a spus cuvântul”, a mai spus Albu, după meci. Pauza de două săptămâni vine exact la timp pentru UTA, staff-ul tehnic având timp suficient la dispoziţie să readucă echipa la un nivel fizic optim.

(foto: uta-arad.ro)

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *