Univ.Goldiş ICIM are deplasare capitală la Alexandria

Univ.Goldiş ICIM are deplasare capitală la Alexandria
0 comments, 12/01/2017, by , in Baschet, Ultimele stiri

Baschetbalistele arădene au deplasare foarte importantă în fieful teleormănencelor de la CSBT Alexandria, într-un meci din etapa a 15-a a Ligii Naţionale. Pe locul 6 în clasament, la limita play-off-ului, “galben-albastrele” nu au voie să piardă dacă vor să nu tremure pe finalul sezonului regulat, mai ales că programul nu le avantajează.

Momentul nu e prea bun în tabăra arădeană, după ce Stacey Nolan s-a despărţit de ICIM, astfel că echipa va fi condusă, de pe bancă, la Alexandria, de consilierul tehnic Dan Moraru – “mantaua de vreme rea”, cum chiar el recunoaşte. Asta până când va fi instalat noul antrenor, foarte probabil sârbul Bogdan Bulj, fost şi la Danzio Timişoara.

Revenind la situaţia din campionat, Aradul se luptă pentru locul 6 cu CSM Satu Mare, 19 puncte, câte are şi ICIM-ul şi chiar cu adversara de sâmbătă, CSB Teleorman, 17 puncte, dar şi un meci mai puţin  jucat. Astfel că meciul de la Alexandria e aproape decisiv în economia calificării în play-off. Confruntarea se va disputa de la ora 18.

Foto: baschetarad.ro

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *