Univ.Goldiş ICIM a câştigat detaşat, la debutul în Liga Europei

Univ.Goldiş ICIM a câştigat detaşat, la debutul în Liga Europei
0 comments, 28/10/2015, by , in Baschet, Ultimele stiri

Univ.Goldiş ICIM Arad s-a impus, astăzi, categoric în primul meci al noului sezon din Liga Europei Centrale la baschet feminin. Echipa pregătită de Jose Araujo a câştigat la pas în Cehia, în faţa modestei SBS Ostrava, echipă care nu se descurcă prea bine nici în campionatul intern. „Galben-albastrele” au dominat cap-coadă jocul, asigurându-şi un avans de 15 puncte încă după primul sfert. La pauza mare era deja 54-32 în favoarea arădencelor, astfel că în partea a doua s-a mai pus doar problema diferenţei de puncte.

Doar un ultim sfert ceva mai slab a făcut ca ICIM-ul să nu atingă suta de puncte, scor final SBS Ostrava – Univ.Goldiş ICIM Arad 62-97 (13-28, 19-26, 16-24, 14-19). Pentru echipa lui Araujo au punctat toate cele nouă jucătoare folosite: Reid 23, Dyer 21, Karakasevic 17, McCarthy 10, Tarţa 6, Gill 6, Hadzovic 5 (1), Stoenescu 5 şi Mercea 4. Următorul meci al arădencelor e programat în campionat, sâmbătă, ora 15, la Satu Mare.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *