Tenisul de masă începe pregătirile

Tenisul de masă începe pregătirile

    Vacanţa de iarnă a luat sfârşit pentru secţia de tenis de masă a clubului CSM Arad, sportivii şi-au reluat ieri pregătirile, urmând ca mâine să plece într-un cantonament de şase zile în staţiunea Băile Felix.
Prima competiţie de anul acesta va debuta cu etapa a doua din cadrul Superligii Naţionale, programată la începutul lunii februarie la Buzău.
Fără Bernadett Balint şi Bianca Crişan, absente în prima rundă, bilanţul a fost negativ, cinci înfrângeri şi doar două victorii, iar băieţii au o situaţie şi mai dificilă, după ce în prima etapă au suferit înfrângeri pe linie.
„În cantonamentul de la Băile Felix vom pune accent pe pregătirea fizică. În Superligă sperăm să repetăm rezultatele din sezonul trecut şi să evităm retrogradarea. La etapa a două ne dorim o evoluţie mult mai bună, în special la fete, unde vor reveni în lot Balint şi Crişan”, a declarat antrenorul Cristian Dodean.
În anul 2012 speranţele se îndreaptă către cele mai titrate tenismene ale CSM-ului, Daniela Dodean îşi propune o medalie la Jocurile Olimpice de la Londra, iar viitorul tenisului de masă arădean, Bernadett Balint şi Bianca Crişan speră şi ele să urce pe podium la Europenele de junioare şi cadete.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *