Portarul Marius Rus, sacrificat după semifinala Cupei României, faza județeană: Șoimii Lipova – Progresul Pecica 2-1 (1-1)

Portarul Marius Rus, sacrificat după semifinala Cupei României, faza județeană: Șoimii Lipova – Progresul Pecica 2-1 (1-1)

În aceste ultime trei etape care au rămas de jucat în Liga 4, voi miza pe Mișu Grozav și pe un portar de la juniori. Pentru Rus a fost ultimul meci la Pecica, atât timp cât sunt  antrenorul echipei. Eu, dacă eram în poartă, nu primeam acel gol. Sunt dezamăgit de rezultat, deoarece consider că am controlat partida. Am avut două ocazii mari de gol, dintre care cea a lui Peii, din poziție de unu la unu cu portarul, o consider momentul psihologic al partidei. Cum noi aveam superioritate numerică, nu cred că Lipova mai putea să întoarcă rezultatul”, a tunat după meci Lucian Ciba, antrenorul de la Progresul Pecica. De menționat însă faptul că, lovitura liberă din care Sergiu Popa a înscris de la peste 35 de metri, de lângă tușă, a venit în urma unui henț total aiurea comis de Vasilca (min. 77), asemenea unui jucător de volei!

Scorul a fost deschis de Borteș, după numai trei minute, cu un șut plasat din interiorul careului, la capătul unei acțiuni care a smuls aplauze în tribuna de la Șiria, locul de disputare al partidei. Peii a reaprins speranțele în tabăra pecicană (min. 35), reluând imparabil, cu capul, în stânga lui Trifoi, după o centrare excelentă venită de la Valentin Fritea. La jumătatea primei reprize, la scorul de 1-0, Denuț a fost eliminat, ca urmare a unei intrări dure la Răzvan Fritea.

Bucuria a învăluit formația alb-roșie după ultimul fluier al arbitrului Ionuț Nicoraș. Este o nouă prezență în finala Cupei României, faza județului Arad, iar președintele șoimilor, Radu Pop a jubilat: „mă așteptam, sincer, să învingem, deoarece, ați văzut, avem echipă bună. Am reușit în inferioritate numerică să răsturnăm calculele hîrtiei, iar victoria noastră este cu atât mai frumoasă, cu cât a fost obținută cu multă trudă. Așteptăm Pecica și în campionat, sâmbătă, când va fi cu totul alt meci, unul pe care îl abordăm cu un moral ridicat”.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *