Lipova transferă de la UTA şi Pîncota. Reunirea, amânată

Lipova transferă de la UTA şi Pîncota. Reunirea, amânată

După transferurile ex-utiştilor Tolmbaye şi Trabalka, Şoimii Lipova i-a mai transferat pe portarul băimărean Demian, sub 21 de ani, care a activat în Liga a IV-a din Maramureş, fundaşul de bandă Paul Coste, junior de la UTA, născut în 2000, originar din Lipova şi mijlocaşul de bandă Cosmin Farcaş, şi el sub 21 de ani, fost la Şoimii Pîncota. Tot de la Pîncota vine şi fizioterapeutul Călin Petrică, care se va ocupa de refacerea fotbaliştilor. Şoimii Lipova trebuia să se întoarcă din vacanţă pe 16 ianuarie, dar reunirea a fost amânată cu o săptămână. După trei zile pe plan local, echipa pregătită de Flavius Sabău va urca pentru un stagiu centralizat la Herculane, unde va beneficia de toate condiţiile de pregătire şi refacere:

Reunirea, amânată cu o săptămână

În condiţiile în care AJF-ul a stabilit ca returul să înceapă cu o săptămână mai târziu decât era programat iniţial, am amânat şi noi reunirea pentru data de 23 ianuarie. Ne vom reacomoda cu efortul timp de trei zile, la Lipova, iar apoi plecăm în cantonament la Băile Herculane, pe perioada 27 ianuarie-5 februarie. În timpul stagiului de pregătire vreau să acumulăm în special din punct de vedere fizic”, ne-a declarat antrenorul Flavius Sabău.

Şapte amicale, după stagiul montan

După revenirea de la munte, Şoimii Lipova are perfectate o serie de jocuri amicale: o “dublă” cu UTA II şi apoi, în ordine, cu Sebişul, ASU Poli, Cermei, Pecica şi Mailat. Cu excepţia testelor cu UTA şi Cermei, programate pe “Şega”, celelalte partide vor avea loc în deplasare. În condiţiile în care arena din Lipova e în modernizare, iar varianta Zăbrani – teren unde “şoimii” şi-au disputat marea majoritate a meciurilor din tur – nu mai e de actualitate, echipa îşi va muta cartierul general pe sinteticul de pe “Şega”, acolo unde a şi încheiat 2016:

Din retur, tot pe sinteticul “Şega”

În proporţie foarte mare vom disputa meciurile de acasă pe Şega. Sincer, mie îmi convine acolo, pentru că suprafaţa de joc ne permite să combinăm, să elaborăm cât mai bine jocul. De altfel, asta îmi şi propun pentru retur, să consolidăm echipa şi să perfecţionăm jocul, pentru a evolua cât mai mult. De asemenea, o altă dorinţă e integrarea cât mai rapidă a tinerilor, mi-ar place să îi văd jucând destul de mult ”, mai spune Sabău.

Cupa rămâne principalul obiectiv

Obiectivele pentru primăvară rămân aceleaşi, şi anume “câştigarea fazei judeţene a Cupei României. Evident că şi în campionat ne propunem rezultate cât mai bune şi dacă va fi să ne batem la promovare, cu siguranţă nu ne dăm la o parte.”  

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *