Lipova câştigă şi rămâne lider detaşat în Liga a III-a

Lipova câştigă şi rămâne lider detaşat în Liga a III-a

Liderul seriei a patra din eşalonul trei fotbalistic a respectat calculele hârtiei, obţinând prima victorie din acest an. În a doua etapă a returului din „C4”, trupa lui Flavius Sabău a câştigat cu 4-3 (2-0) în faţa ultimei clasate, CS Ocna Mureş. „Şoimii” au făcut diferenţa încă din prima repriză, prin reuşitele lui Trabalka şi Rusu, din minutele 25 şi 29. Conturile păreau încheiate în minutul 69, când gazdele au făcut 3-0, gol Sulea, doar că mureşenii nu au predat armele şi au înscris de două ori în două minute, 81 şi 82, prin Drăgan şi Morar. În prelungiri s-au mai marcat două goluri, Poiană, min.90+1 securizând victoria, cu o execuţie din corner. Totuşi, scorul final avea să fie 4-3, pentru că Hidişan a marcat cu o execuţie din lovitură liberă de la 20 de metri.

Trei puncte importante, cu care Lipova se menţine lider detaşat în campionat, cu 38 de puncte, la şase lungimi distanţă de a doua clasată, într-un clasament intermediar. Totuşi, cele şase goluri primite în primele două etape ale returului, la Sebiş şi acum, acasă – la Pîncota, cu „lanterna roşie”, trebuie să pună „şoimii” în gardă. Sabău a început partida în formula: Jianu – Gherasim, Calvin, Vasiu, Burlă – Poiană, Istrate, M.Popa (57 Lazea), Rusu – Trabalka (74 Banyoi), Sulea (74 Marton). În următoarea rundă, Lipova joacă în cetatea Devei, acolo unde e rost de o altă victorie.

Tot vineri, într-un alt meci al etapei din „C4”, Naţional Sebiş a pierdut dramatic, în prelungiri, pe terenul nou promovatei din Dumbrăviţa, 1-0, gol reuşit de Voinea în minutul 90+2. Astăzi, de la ora 15, celelalte două divizionare arădene au meciuri pe teren propriu: Crişul Chişineu Criş primeşte vizita Reşiţei, în derby-ul rundei, iar Cermeiul înfruntă FC Avrig.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *