Liderul judeţului s-a reunit cu gândul la promovare

Liderul judeţului s-a reunit cu gândul la promovare

După o vacanţă ceva mai lungă, Progresul Pecica s-a reunit în vederea pregătirii de iarnă. Liderul primului eşalon judeţean şi principala favorită la promovarea în Liga a III-a s-a întărit considerabil în „mercato”, sub comanda lui Mihai Petcuţ urmând să evolueze încă şase jucători noi: Dobricean, Moise, Capătă, Gherghel, Higyed şi Caba. În schimb, Pecica s-a despărţit de Best, Peia, Gavriş şi Nichitiuţ. „Ni se oferă condiţii foarte bune, iar cu achiziţiile care le-am făcut cred că suntem favoriţi la câştigarea campionatului. Ne gândim şi la barajul de promovare din luna iunie, astfel că nu ne-am grăbit foarte mult cu reunirea” spune Mihai Petcuţ, optimist în privinţa returului din primăvară.

O parte a lotului a pus umărul, în week-end, la calificarea echipei la turneul final al Campionatului Judeţean de fotbal în sală, dar adevăratele teste vor începe săptămâna viitoare. Pe 11 februarie, Progresul va disputa primul amical, la Oradea, cu FC Bihor, pentru ca în perioada 18-28 februarie echipa să desfăşoare un semi-cantonament pe plan local. Primul meci oficial al anului pentru Pecica va avea loc pe 14 martie, acasă cu Frontiera Curtici.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *