Ioan Hora şi Neluţ Roşu, primele achiziţii anunţate de UTA pentru Liga 1

Ioan Hora şi Neluţ Roşu, primele achiziţii anunţate de UTA pentru Liga 1

Ioan Hora şi Neluț Roșu sunt cei doi fotbalişti prezentaţi de UTA, astăzi, drept primele achiziţii estivale în vederea noului sezon al Ligii 1! Orădean de origine, Hora a mai jucat în trecut în tricoul „Bătrânei Doamne”, în perioada 2005-2008, iar ultima dată a evoluat la Gaz Metan Mediaș. Tot în sezonul recent încheiat a evoluat şi la FCSB. Neluţ Roşu, născut la Cluj, va îmbrăca şi el tricoul UTA-ei, la fel ca şi Hora jucând ultima oară la Mediaș. Campion cu Viitorul şi fost jucător al câtorva echipe importante din fotbalul românesc, precum CFR Cluj sau Astra, Roşu a fost curtat intens de Gică Hagi, dar în cele din urmă a dat curs ofertei de la UTA. Ambii jucători sunt impresariaţi de Bogdan Apostu, cel care de altfel a şi fost prezent la conferinţa de prezentare a celor doi, alături de antrenorul Laszlo Balint. „Doi jucători de mare caracter, pentru care partea financiară nu a contat atât de mult când au decis să vină la Arad. Au avut multe oferte, dar au preferat să opteze pentru UTA”, a spus Apostu.

În prima parte a întâlnirii cu presa, Alexandru Meszar a vorbit, deja, despre sezonul viitor şi despre planurile UTA-ei. Printre cele mai importante aspecte abordate au fost completarea lotului cu încă 6-8 jucători, bugetul pentru Liga 1 şi mai ales obiectivul echipei, care nu va fi salvarea de la retrogradare ci o clasare superioară, chiar în play-off!

Vorbim despre UTA, nu avem cum să ne propunem salvarea. Din punct de vedere financiar eu cred că anul viitor putem vorbi din nou despre un sezon de Liga 1. Echipa este într-o mini-vacanţă până luni, după care începem treaba„, a spus, printre altele, Meszar. Vom reveni şi cu declaraţiile celor două jucători nou sosiţi.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *