Înotătoarea Andreea Popescu a făcut valuri în Serbia

Înotătoarea Andreea Popescu a făcut valuri în Serbia

Recent s-a desfășurat la Novi Sad (Serbia), Concursul Țărilor Central Europene, prima competiție internațională oficială prevăzută in calendarul competițional al Ligii Europene de Natație destinată juniorilor. Au participat peste 100 de sportivi din Ungaria, Slovenia, Serbia, Macedonia, Bosnia-Herțegovina și România. Delegația României a fost compusă din 10 sportivi cu vârste de 15-16 ani și din 9 sportive cu vârste de 13-14 ani. Din partea CSM Arad a participat sportiva Andreea Popescu, care este pregătită de Viorel Bitang. Multiplă medaliată în cadrul Campionatelor Naționale de înot, Popescu și-a realizat baremul de participare pentru aceasta competiție în probele de 100 și 200 metri bras.

În proba de 100 de metri bras, Andreea Popescu s-a clasat pe locul 4 cu timpul de 1’14”90, obținând 627 puncte FINA, ea aflându-se la doar 3 zecimi de secundă de medalia de bronz obținută de sportiva din Ungaria – Nora Hetyie, pe care a întâlnit-o în luna septembrie la un concurs internațional din Ungaria. Atunci Andreea Popescu s-a clasat pe locul 1. Următoarea probă la care a participat a fost cea de 200 de metri bras în care sportiva CSM Arad s-a clasat pe locul 6 cu timpul de 2’43”68, obținând 613 puncte FINA.

Sezonul competiţional care este pe cale să se încheie (mai este in desfășurare Campionatul Național de cadeți 12-14 ani la Pitești), a fost pentru sportiva Andreea Popescu unul foarte bun, ea obținând in cadrul ultimelor Campionate Naționale nu mai puțin de 10 medalii (7 titluri de vicecampioanaâş națională de juniori și 3 medalii de bronz la categoria tineret). În clasamentul senioarelor s-a clasat, În toate probele de bras (50-100-200 metri), pe locul 5.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *