ICIM a câştigat dramatic cu Alba Iulia

ICIM a câştigat dramatic cu Alba Iulia

ICIM Univ. Goldiş Arad a reuşit să învingă dramatic rivala Alba Iulia. Arădencele încurajate de cei aproximativ 30 de suporteri, s-a impus în urma prelungirilor cu scorul de 72-67(13-16, 21-11, 11-15, 16-19, 6-11). Primul sfert s-a încheiat în avantaj pentru ICIM, scor 16-13. Gazdele au revenit în sfertul doi, acest act aparţinîndu-le în totalitate, iar după 20 de minute de joc galben-albastrele se vedeau conduse cu scorul de 34-27. După pauza mare, fetele din cetatea Unirii au fost la cârmă, iar după cinci minute din a treia repriză gazdele aveau un avantaj de 8 puncte, scorul fiind adus la 40-32.

Arădencele au revenit spectaculos

Fetele de la ICIM au trecut la jocul pe care trebuiau să-l practice, reuşind după doar două minute, în minutul 27 să aducă egalarea, 40-40. După trei sferturi Alba Iulia conducea ICIM-ul cu scorul de 45-42. În debutul ultimului act al întâlnirii gazdele s-au desprins la 49-42, dar arădencele au avut din nou puterea să revină, şi să recupereze din handicap.Când cronometrul sălii arăta că a mai rămas doar un minut de joc, Brosovszky şi compania s-au desprins la patru puncte 61-57, dar pe fondul a două greşeli gazdele au reuşit să egaleze 61-61, şi astfel după 40 de minute de joc tabela arăta egalitate. Au urmat acele dramatice şi tensionate minute de prelungiri când  Stoenecu şi Brosovszky reuşeau câte o lovitură de trei puncte 66-66, dar finalul avea să aparţină echipei mai lucide, mai experimentată, adică ICIM-ului care a reuşit să învingă, scor 72-67, o victorie care va cântări enorm în play-off. Dacă arădencele continuă, parcursul bun cu siguranţă vor aborda play-off-ul de pe poziţia a doua în urma liderului CSM Târgovişte.

ICIM : Graham, 25 de puncte şi 14 recuperări, Milovanovic, autoare a 17 puncte şi şase recuperări, Green 10, Toma 7, Campbell 7, Brosovszky 6 (1×3) şi Drăgoescu.

De la gazde cea mai bună evoluţie a avut-o Stoenescu marcatoare a 20 de puncte (6×3), dar şi pivoţii Parker şi Tobin, cu 17, respectiv 13 puncte şi cu opt recuperări. Pentru Alba Iulia au mai evoluat : Abramzon 6, Salley 6, Harrison 5 (1×3) şi Tarţa.

 

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *