FCC ICIM pierde al doilea meci consecutiv acasă

FCC ICIM pierde al doilea meci consecutiv acasă
0 comments, 30/12/2018, by , in Baschet, Ultimele stiri

FCC ICIM are un final dezamăgitor de an, cu două înfrângeri acasă împotriva unor echipe de aceeaşi valoare. După ce acum o săptămână, „galben-albastrele” erau învinse cu 64-61 de marea rivală, CSM Târgoviște, aseară și Olimpia Brașov a plecat învingătoare de la Arad. Iar asta în condițiile în care oaspetele au aliniat în Polivalentă doar 7 jucătoare, contând practic doar pe 6!

Nu a fost suficient ca echipa lui Miljan Medvedj să îşi treacă în cont prima victoria din Grupa Roşie, ICIM-ul bifând poate cel mai slab joc al sezonului. Primul sfert s-a încheiat cu scorul de 24-18 în favoarea Olimpiei, diferență ce s-a majorat la 9 puncte până la pauză, 37-46.

Cu o apărare visătoare şi depăşită aproape de fiecare dată, formaţia arădeană a dat ceva semne de revenire în partea a doua, dar a fost o falsă impresie, pentru că Braşovul avea să câștige fără mari probleme, 72-82 (18-24, 19-22, 17-17, 18-19) și să se înscrie cu șanse bune pentru locul 3, alături de CSM Târgoviște, învingătoare după prelungiri în meciul cu CSM Satu Mare.

Din tabăra gazdelor s-au remarcat Fodor şi Burdgess, dar au lăsat de dorit exact jucătoarele de la care ne aşteptam mai mult, Dzombeta şi mai ales Hadzovic. FCC ICIM rămâne pe locul 5, iar următoarea partidă urmează să aibă loc pe 12 ianuarie, în deplasare la Universitatea Cluj.

Formaţii:

ICIM: Fodor 19, Burdgess 19, Dzombeta 11, Deura 11, Hadzovic 6, Mercea 4, Neagu 2

Brașov: Bartee 19, Pesovic 18, Podar 13, Al Ash Hab 12, Ferenczi 11, Filip 9.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *