CSM Arad promovează talerele-compaq. Rezultate internaţionale bune

CSM Arad promovează talerele-compaq. Rezultate internaţionale bune

Sorin Mişcuţa, fost talerist de performanţă a CSM Arad, vrea să revitalizeze această disciplină în peisajul sportiv românesc. Antrenor voluntar al clubului arădean, Mişcuţa s-a pus pe treabă şi alături de alţi patru pasionaţi ai talerelor-compaq, probă nouă în talere, a participat recent la două etape de Cupă Mondială. La prima, în Belgrad, arhitectul Achim Bugiu a ocupat locul 11 la individual, în vreme ce echipa arădeană, în componenţa arh.Achim Bugiu, dr.Talpoş Şerban Niculescu, dr.Crişan Alexandru şi arh.Nicodim Titus – antrenor Sorin Mişcuţa, s-a clasat pe locul trei. A urmat o altă etapă de Cupă Mondială, desfăşurată în Ungaria, unde Achim Bugiu s-a clasat în concursul individual pe primul loc.

Pionieri în România

„Sprijiniţi de conducerea CSM Arad, încercăm să revitalizăm talerele şi mai ales această probă în România, pot spune că suntem chiar pionierii acesteia. Ne antrenăm la poligonul meu privat din Pecica, cu care avem contract cu Clubul Sportiv Municipal Arad. Momentan suntem cinci sportivi, dar vrem să atragem cât mai multă lume spre acest frumos sport. Talerele-compaq este o probă nouă, combinaţie între talerele lansate din turn şi cele din şanţ, practic un parcurs vânătoresc”, ne-a declarat Sorin Mişcuţa.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *