Au jucat ca o echipă de Liga a II-a

Au jucat ca o echipă de Liga a II-a
0 comments, 13/10/2013, by , in Fotbal, Liga4, Ultimele stiri
Acesta a fost finalul declaraţiei lui Florin Moţ, antrenorul celor de la Semlecana Semlac, la sfârşitul partidei în timp ce-şi urmărea jucătorii  la alergarea de anduranţă după cele 90 de minute jucate. „ Mi-au lipsit 4-5 titulari, dintre care unul foarte important, portarul Raşca. Rezultatul este normal, la antrenamente îmi vin 5-6 jucători , nu puteam să facem faţă unei echipe foarte bine pregătită” a mai spus Moţ.
A putut , însă, face faţă terenul de joc, acesta prezentându-se  bine  , mai ales că pe el s-au jucat două partide , sâmbătă, cea de juniori ( 1-1) şi cea dintre Voinţa Semlac şi Victoria Lunca Teuz ( 8-0) din liga a 6-a.
„ Terenul are drenaj bun, dar din campionatul viitor vom evolua pe noul teren, dotat cu încălzire  cu gaz, nocturnă , gazon super” a declarat primăriţa comunei, Letiţia Stoian.
Spectatorii nu prea sunt încântaţi că vor trebui să meargă tocmai în capătul celălalt al comunei , aceştia fiind foarte ataşaţi de vechea locaţie. Şi pentru că veni vorba de ataşament, am văzut jucători de la prima echipă pregătind sacii de gunoi agăţaţi din 10 în 10 m pe gardul dinspre tribună şi depozitând în ei rămăşiţele lăsate de la meciul de liga a 6-a, iar pe Florin Moţ ( în poze) adunând peturi şi hârtii de pe terenul de joc înaintea partidei.
Din păcate pentru semlecani, duminică au întâlnit un adversar foarte bine pregătit, UTA 2 construind cu lejeritate ţesături de pase cu o atingere, maxim  două, elevii lui Roli Nagy  nelăsând gazdelor nicio şansă de a se apropia prea mult de poarta lui Bodea.
Peii a făcut-o cam de două ori pe tot parcursul meciului, dar ori Bodea , ori imprecizia atacantului semlecan au făcut ca  înfrângerea lor să fie la zero, primind în schimb 6 goluri.
Chiar în minutul 4 , fundaşul stânga al UTA-ei 2 prinde un şut cu pământul, mingea sare chiar în faţa foarte tânărului portar gazdă, Guzei şi intră în poartă, 0-1.
În minutul 22, Hlistei va fi cel  care îl va învinge pe Guzei profitând de naivitatea apărării semlecane.
Cu cinci minute înainte de pauză, Botiş respinge imprecis o minge  care ajunge la Leuca, însă acesta şutează în piciorul lui Bodea
„ Dacă ar fi marcat înaintaşul gazdelor  în acel minut, poate ne era mai greu meciul în repriza a doua”, a declarat  antrenorul Nagy .
 După pauză îşi intră în joc şi golgeterul Măgulean care înscrie de două ori  în minutele 50 şi 60, cu largul concurs al neexperimentatului Guzei, 0-4. Peste un minut, noul intrat, Claudiu Popa face 0-5, iar ultimul gol al partidei, cel de 0-6 va fi înscris tot de un nou intrat, Gheorghiţă.
Au arbitrat: Laurenţiu Fodoruţ, Florin Vesa, Andreas Junger
Obs. de joc: Vasile Rad
Obs. de arbitri: Claudiu Tripa
Semlecana Semlac: Guzei, Nichituţ, Julău, Zaharia, Bistrean( Topan), Gyemnar, Gabor, Herlo ( Nica), Peii.
Rezerve: Fekete, Rusti.
Antrenor: Florin Moţ
Uta 2 : Bodea, Wild, Botiş, Pascariu, Burlă, Chindriş, Varga, Adrian Popa ( Claudiu Popa), Hlistei ( Toda), Măgulean ( Glicuţa), Leucuţa ( Gheorghiţă).
Rezerve: Iacob, Cotoc, Ghiunghiuş.
Antrenor: Roland Nagy
Ioan Hamza

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *