Aradul sărbătoreşte Ziua Mondială a Judoului

Aradul sărbătoreşte Ziua Mondială a Judoului

În 28 octombrie e Ziua Mondială a Judoului, prilej de sărbătoare pe tatami. „Voi lupta numai pentru adevăr, frumos şi pentru bine. Niciodată n-am să păgubesc pe cineva prin faptele mele – acesta este unul dintre principiile de bază ale filosofiei judoului, un sport al caracterelor puternice şi nobile, care m-a învăţat ca practicant să lupt pentru a învinge, în condiţiile respectului absolut pentru adversar.

Ziua Mondială a Judoului se sărbătoreşte în fiecare an pe 28 octombrie, data la care s-a nascut Jigoro Kano, fondatorul si părintele judoului din întreaga lume. În calitate de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Judo îmi doresc ca valorile altruiste ale acestui sport să îşi găsească un ecou favorabil în viaţa de zi cu zi și dincolo de aceasta, în societatea noastră”, a scris Dorel Căprar pe contul său de facebook.

Cu ocazia acestei zile, Clubul Sportiv Municipal Arad organizează astăzi, cu începere de la ora 15:30, la sala de judo a clubului (Aleea Predeal nr.8), evenimentul „Ziua Mondială a Judoului”, la care se estimează participarea a peste 150 de copii, practicanţi ai judoului în municipiul şi judeţul Arad. În cadrul manifestării vor fi remarcaţi toţi medaliaţii şi laureaţii din 2015, dar şi ceilalţi judoka vor avea parte de multe surprize plăcute.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *