Aradul e sub Timişoara, la baschet! ICIM ratează (şi) locul 5

Aradul e sub Timişoara, la baschet! ICIM ratează (şi) locul 5
0 comments, 13/04/2018, by , in Baschet, Ultimele stiri

FCC ICIM încheie sezonul aşa cum l-a început, în genunchi! Aradul reuşeşte contraperformanţa de a sta sub Timişoara şi la baschet feminin, sport unde altădată bănăţencele doar visau să ajungă la nivelul galben-albastrelor.

Realitatea e acum dură şi rolurile s-au inversat, echipa arădeană fiind învinsă clar, în lupta pentru locul 5, de nou promovata SCM Timişoara. Nimic nu se mai leagă în angrenajul ICIM-ului pe acest final deprimant de stagiune, iar asta s-a văzut şi aseară, pe Bega.

Învinse în primul meci de la Arad, arădencele îşi jucau ultima carte la Timişoara. Doar că Brosovszky şi colegele sale nu le-au dat nici o şansă, mai ales că Bogdan Bulj a contat pe un lot restrâns, după ce Wingate s-a despărţit de ICIM, Tavic e accidentată, iar Hadzovic a revenit şi ea la deja clasicele probleme medicale din acest campionat.

Cam multe probleme de lot şi doar o figuraţie pentru o echipă ce îşi propunea să prindă semifinalele, dar care sfârşeşte mult sub aşteptări, luptându-se pentru un modest loc 7 în Liga Naţională, din practic 9 echipe care au încheiat campionatul!

Aradul baschetbalistic respiră tot mai greu, iar mai jos aproape că nu se poate. Să vedem ce va fi din toamnă. De urmărit!

Formaţii:
SCM Timişoara – FCC ICIM Arad 82-69
(18-13, 23-19, 22-20, 19-17)
Timişoara:  Lloyd 29 (3×3), Burdgess 18, Brosovszky 13 (2×3), Ardelean 10, Stoiedin 6, Pop 4, Filip 2
Arad: Poole 18 (2×3), Coker 16, Mercea 12 (1×3), Ferenczi 10 (X3), Nagy 9, Ciotir 4.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *