Amical UTA – Cermei pe Şega, înainte de plecarea în Spania

Amical UTA – Cermei pe Şega, înainte de plecarea în Spania
0 comments, 26/01/2017, by , in Fotbal, Liga2, Ultimele stiri

Reunită lunea trecută, UTA se apropie de finalul primei etape a ciclului hibernal de pregătire. Laurențiu Roșu și staff-ul său tehnic au condus o serie antrenamente pe plan local, serie care se încheie sâmbătă, 28 ianuarie. În ziua amintită, UTA susține primul meci de verificare din 2017. Reprezentația are loc pe arena ”Șega”, de la ora 12:00, în compania divizionarei terțe Gloria Cermei. ”Jucăm pe teren sintetic, jucătorii sunt obișnuiți. Apoi plecăm în Spania, de săptămâna viitoare trecem pe iarbă naturală și pe o climă mult mai bună. Vom continua pe aceeași linie, sper ca băieții să răspundă la fel de bine”, a conchis Laurențiu Roșu. UTA pleacă duminică în Spania, pentru cantonamentul ce se va desfășura timp de două săptămâni la Oliva Nova. La zece zile scurse de când echipa a început pregătirile, antrenorul Laurențiu Roșu a făcut o primă analiză.
Roşu: “Băieţii se antrenează la un nivel ridicat”
Terminăm perioada <arădeană>de pregătire. Chiar dacă vremea nu ne-a ajutat, ne-am adaptat, clubul ne-a pus la dispoziție tot ce a fost mai bun și am avut condiții bune refacere, sală, teren sintetic. Pe băieți îi văd foarte concentrați la ce au de făcut. Au fost antrenamente mai grele, unele s-au desfășurat la ore la care nu suntem obișnuiți, dimineață de la 9, pe o temperatură de -8 grade, dar mă bucur că sunt conștienți că aceasta e profesia lor și că trebuie să se pregătească cât mai bine pentru ce ne așteaptă în campionat, vizavi de obiectivul personal și de cel colectiv. Și ei vor să demonstreze că pot fi cei mai buni și se antrenează la un nivel foarte ridicat”, a remarcat antrenorul roș-albilor. Dumitru Muntean și Mevlan Adili s-au integrat excelent în grupul arădean. După primele zile petrecute de cei doi în efectivul UTA-ei, Roșu crede că echipa va avea de câștigat: ”Își confirmă calitățile. Aduc un plus, asta ne și dorim, să ne ajute cât mai mult pentru a putea câștiga meciurile și a rămâne în primele locuri”.
Sursă: uta-arad.ro

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *