Vrem în Euroligă, Falcă!
„În ce cupă vreţi să jucaţi?”, le întreba mândru, Gheorghe Falcă, pe campioanele de la Univ.Goldiş ICIM. Edilul ştia că nimeni nu îi poate oferi atunci un răspuns. Era doar un exerciţiu de tupeu, de altfel o calitate principală a politicienilor. Se întâmpla acum ceva mai bine de o lună, pe 14 mai, la întoarcerea baschetbalistelor acasă, după finala de campionat cu CSM Târgovişte. Cei care ştiu ce poate Falcă, doar nu degeaba sportul arădean e aproape la pământ, au ghicit repede că era un truc ieftin al oportunistului primar, mereu în rândul din faţă când vine vorba de performanţe, dar de negăsit când se impun soluţii şi proiecte importante pentru sport. Doar chibiţii şi oamenii care îl înconjoară, simpli executanţi, au crezut că Falcă va face ceva cu adevărat important pentru baschet. Noi ştiam deja răspunsul.
Era momentul perfect ca Univ.Goldiş ICIM să facă marele pas în faţă în Europa. După ce visul suporterilor de a-şi vedea favoritele în Euroligă s-a năruit rapid, dinspre conducere s-a înaintat ideea că FIBA EuroCup este o cupă europeană potrivită la momentul actual. Dar ce s-a întâmplat totuşi din 14 mai, data marilor promisiuni, până acum? E simplu, aproape nimic. Odată ce reflectoarele s-au stins, primarul a uitat repede de baschet, iar marele proiect, care din informaţiile noastre presupunea un buget ce depăşea 20 de miliarde, a fluturat în vânt. Degeaba am oferit noi exemple din ţară, unde sportul este finanţat într-un alt mod, absolut legal şi transparent, iar un exemplu este asocierea autorităţilor locale ca membri asociaţi în ONG-uri.
La Arad sportul nu este o prioritate, asta e clar. Nimeni nu poate susţine contrariul, atâta timp cât cea mai performantă echipă, campioană a României, nu este susţinută financiar pentru a participa măcar în a doua cupă europeană inter-cluburi. Sigur că vor sării unii să ne spună că suntem iar răutăcioşi, că nu este treaba primarului să finanţeze un club privat. Şi asta e adevărat, dar în condiţiile climatului actual al sportului românesc, şi în special al baschetului, fără o lege favorabilă a sponsorizării, în care să existe facilităţi clare pentru investitori, administraţia locală trebuie să îşi asume rolul sprijinirii sportului de performanţă. Iar ce se întâmplă în Arad, în comparaţie cu alte judeţe, este mult prea puţin.
Revenind la situaţia concretă a Universităţii Goldiş ICIM, conducerea a emis ieri un comunicat în care suntem anunţaţi că echipa nu se va mai înscrie nici în FIBA EuroCup! Aşteptăm totuşi să ni se spună de câţi bani era nevoie pentru o participare în această cupă europeană. Trebuie să ne mulţumim iar cu obsedanta Ligă a Europei Centrale, competiţie care nu este organizată sub egida FIBA şi care adună la start destule echipe modeste, nedemne de o întrece continentală. Dar în Arad deja ne-am obişnuit să ne mulţumim cu puţinul, iar asta din păcate ne caracterizează tot mai bine. Nu închei înainte de a-i oferi un răspuns primarului, la şireata întrebare de acum o lună: vrem în Euroligă, Falcă!