Viitorul şi Atletico, victorii juvenile în fotbalul arădean
Liga Elitelor Under 15 a debutat la finalul săptămânii trecute cu un derby arădean între Atletico și Viitorul. Cele două echipe fac parte din seria a 13-a, iar UTA avut etapă liberă în seria a 12-a.
Viitorul lui Dinu Maghici (foto) s-a impus cu 3-0 pe „Șega”, terenul unde „galben-negrii” își dispută meciurile de acasă. Partida a fost fără istoric, în care s-a pus doar problema scorului, dar asta și pentru Atletico alinează jucători de 2005, cu un an mai mic decât adversarii lor. Golurile lui Hrincescu, Adamcsik și Pop au adus cele trei puncte pentru Viitorul 2004.
Altfel, sala UVVG Arad a găzduit etapa județeană a Memorialului Gheorghe Ola, turneu național de fotbal în sală pentru copiii născuți în anul 2009. La categoria Elite, Atletico Arad și-a asigurat prezența la turneul final, ce va avea loc în perioada 3-5 decembrie.
„Galben-negrii” au obţinut două victorii, 4-3 cu UTA (marcatori: Fericean, Băeșu, Sandu 2, respectiv Dehelean 2, Burta) și 8-1 cu Viitorul Arad (Fericean 2, Koncz 3, Sandu, Barbu, Cijevschi, respectiv L.Catanzariti Luca).