Viitorul Arad are succes în campionatele naţionale de juniori
După două campionate încheiate și o serie de meciuri intens disputate de cei de la grupele 2004 și 2005, Viitorul Arad trage linie și face un rezumat al întregului sezon 2014-2015.
2004 aduce rezultate remarcabile
Munca susținută, dedicarea dar și pasiunea și-au arătat roadele pentru cei din grupa 2004, care au participat atât în Campionatul Juniori E cât și în Campionatul Juniori D, reușind în prima competiție, după un sezon constant, să ocupe locul secund în clasament, se menţionează pe site-ul celor de la Viitorul.
În urma campionatului regulat, tinerii fotbaliști arădeni au acumulat 33 de puncte, clasându-se pe locul secund. Acest lucru le-a adus calificarea în play-off-ul campionatului, ajungând la finalul acestuia pe locul 2, cu o singură înfrângere, 3 victorii și 2 egaluri.
Tot cei de la grupa 2004, în urma celor 19 etape disputate în cadrul Campionatului D, au reușit să se claseze pe locul 7, înregistrând 8 victorii, 2 egaluri și 9 înfrângeri.
Un sezon bun pentru cei de la 2005
Rezultate notabile au avut și băieții de la grupa 2005, care după participarea în Campionatul Juniori E, au reușit să se claseze pe locul 1 în play-out-ul competiției, cu 5 victorii și o singură înfrângere.
„Iar după un sezon plin de antrenamente, meciuri în campionate și turnee, băieții de la ambele grupe vor avea o perioadă de vacanță, în care să își refacă puterile și să revină cu forțe proaspete pentru perioada ce va urma. Încheiem prin a-i felicita atât pe jucători, pentru rezultatele aduse cât și pe antrenori și întreg staff-ul Viitorul, care au făcut posibile toate deplasările, cantonamentele și meciurile încheiate cu succes. Mulțumim, de asemenea, părinților, care i-au susținut pe cei mici în toate momentele”, se mai menţionează pe site-ul clubului, www.viitorularad.ro