Viitorul 2003 e prima campioană a Cupei Aradului
Primul turneu final în Cupa Aradului la fotbal – competiție organizată de AJF Arad – i-a găsit pe terenul Motorul pe juniorii mari (A1).
Viitorul 2003, grupă pregătită de Norbert Jozsa, este campioana acestei categorii de vârstă. În semifinale, Viitorul a trecut de Athletico Vinga, scor 3-1, iar UTA 2002 s-a impus după loviturile de departajare, scor 5-4, în faţa celor de la Speranţa Turnu. În ultimul act, Viitorul 2003 a învins UTA 2002, scor 1-0, gol Perenyi.
Lotul campionilor de la Viitorul 2003 îi cuprinde pe: Andrei Deac – Robert Iacob, Raul Ristin, Silviu Bortiș, Alex Adamcsik, Raul Țurcanu, Mădălin Goldiș, Dorinel Todoran, Claudiu Popa, Adrian Perenyi, Alex Melniciuc, Andrei Ardelean, Raul Hera, Alex Dancu, Antonio Poșta, Andrei Narsesovici, Mihai Miclean și Andrei Petrean.