Victorii aşteptate pentru UTA BD şi Sebiş. Rezultate şi clasament în C4
Favoritele şi-au tăiat partea leului în etapa a 22-a din „C4”, una în care primele trei clasate au câştigat pe linie. Astfel că lupta la promovare rămâne deschisă, cu UTA BD în continuare cu prima şansă la câştigarea campionatului. După ce Becicherecu Mic a învins vineri la Filiaşi, apropiindu-se periculos de lider, sâmbătă a venit rândul „arădenelor” să obţină victorii. Pe stadionul Motorul, formaţia pregătită de Roland Nagy a câştigat cu un spectaculos 5-3 în faţa codaşei Minerul Motru, meci în care „alb-roşii” au fost egalaţi la 2, dar s-au desprins apoi după pauză. Victorie logică a celor de la UTA Bătrâna Doamnă, care îşi menţin avansul bun faţă de Sebiş şi Mama Mia.
Ineul a pierdut la Giarmata
Naţional nu a ratat nici ea şansa de a rămâne în umbra liderului, impunându-se cu 2-0 pe teren propriu în faţa Hunedoarei. După o primă repriză albă, sebişenii au forţat în partea a doua şi şi-au trecut în cont trei puncte importante, cu care încă mai speră la primul loc. În fine, CS Ineu a pierdut la Giarmata cu 1-0, meci în care trupa lui Sculici nu a mai arătat prospeţimea din etapele anterioare. Totuşi, zărăndanii au o situaţie liniştită în clasament, departe de grijile retrogradării. Cu patru etape înainte de final, UTA BD pare să scape în câştigătoare, deplasarea de la Turceni fiind aproape decisivă în drumul arădenilor spre promovare.
Liga a III-a, seria 4, etapa 22:
ACSVM Craiova – Vulturii Lugoj 1-4
Istudor (34) / Stoichescu (5, 73), Loga (48), Magdaş (58)
ACSO Filiaşi – Becicherecu Mic 0-1
Radu (75)
Millenium Giarmata – CS Ineu 1-0
Bârză (45)
Minerul Mehedinţi – Ştiinţa Turceni 0-3 (f.j.)
Naţional Sebiş – FC Hunedoara 2-0
Radu (58), Lazea (80)
UTA BD – Minerul Motru 5-3
Szekely (15, 22, 47 pen.), Voicu 55, Burlă 90 / Trifu (24 pen., 65), Iclănzan 36,
Pandurii II Târgu Jiu a stat.
Clasament
1.UTA BD 20 14 4 2 47-19 46
2.Naţional Sebiş 21 13 5 3 33-11 44
3.Becicherecu Mic 20 12 6 2 47-13 42
4.Vulturii Lugoj 20 12 2 6 20-14 38
5.Giarmata 21 10 4 7 23-19 34
6.Pandurii II 20 7 5 8 30-28 26
7.ACSO Filiaşi 21 6 7 8 23-22 25
8.Ştiinţa Turceni 20 6 6 8 20-26 24
9.CS Ineu 20 7 2 11 17-33 23
10.FC Hunedoara 20 6 4 10 17-30 22
11.Minerul Motru 20 5 6 9 26-33 21
12.ACSV Craiova 20 3 5 12 19-35 14
13.Mehedinţi 21 2 2 17 6-45 8
Etapa viitoare (8-9 mai): Viitorul Craiova – Pandurii II, FC Hunedoara – ACSO Filiaşi, Becicherecu Mic – Giarmata, Ştiinţa Turceni – UTA BD, Vulturii Lugoj – Minerul Motru, CS Ineu – Minerul Mehedinţi 3-0 (f.j.)