Victorie fără emoţii în “El Clasico”, la ultima deplasare din acest an! FCC UAV e lider la final de 2021
Duelurile Târgovişte – Arad trezeau un interes maxim şi orgolii nemărginite acum mai bine de un deceniu, când cele două echipe îşi disputau constant titlul naţional la baschet feminin. Anii au trecut şi forţele s-au mai schimbat de-a lungul anilor, cu echipele din Sfântu Gheorghe şi Satu Mare protagoniste în lupta pentru supremaţie. Duelul clasic al sportului cu mingea la coş rămâne însă cel dintre CSM Târgovişte şi FCC UAV Arad, aşa cum se cheamă acum cele două rivale. Aradul stă mult mai bine în acest sezon, iar asta o spune în primul rând lotul dar şi clasamentul, cu echipa lui Jose Araujo lider la final de an după 12 runde din Liga Naţională, cu 23 de puncte, cu patru lungimi peste Sepsi şi Satu Mare, ambele cu 19 puncte dar şi două meciuri mai puţin disputate (și-au amânat meciurile din această rundă), în vreme ce dâmboviţencele sunt pe 8, cu doar trei victorii din 11 meciuri şi 14 puncte. În derby-ul de astăzi, din cetatea Chindiei, “galben-albastrele” s-au impus scontat şi fără emoţii, scor 55-71 (20-20, 12-18, 12-13, 11-20), deşi formaţia pregătită de Cătălin Tănase şi Larisa Toma, cu un lot sub cel al Aradului, s-a ţinut bine timp de trei sferturi, diferenţa fiind de doar şase puncte la pauza mare, scor 32-38 şi de şapte după 30 de minute, 44-51. FCC UAV-ului i-a lipsit principala marcatoare, americanca Keys – indisponibilă, dar chiar şi aşa a fost la timona partidei, iar pe final nu a mai riscat nimic, cum s-a întâmplat în duelurile cu Agronomia sau Phoenix.
Doar cinci marcatoare, suficient pentru o victorie clară în Cetatea Chindiei
Cipriota Akathiotou a fost coşghetera meciului, cu 22 (2×3) de puncte înscrise şi un index de eficienţă de 26, secondată de căpitanul Hadzovic, 15 puncte (2×3), Vitulova 12 (2×3) şi 12 recuperări, cehoaica fiind în “double-double”, Manea 12 şi Nagy 10. FCC UAV a încheiat meciul cu doar cinci jucătoare ce şi-au înscris numele pe lista marcatoarelor. Au mai jucat Ghiţă şi Vaţi, Araujo contând practic pe doar şase jucătoare, cea din urmă bifând doar un minut pe teren. Akathiotou, Vitulova şi Manea au fost integraliste, iar Mercea şi Rotariu nu au jucat deloc, Aradul prezentându-se la Târgovişte cu doar nouă jucătoare. De cealaltă parte, la CSM Târgovişte s-au remarcat experimentatele Stoenescu, 17 puncte (5×3), ex-arădeanca făcând un meci bun şi Irimia, 14 puncte, secondate de Petrof 8 (2×3), Popescu 7 (1×3), Ignat 7 (1×3) şi Dumitru 2.
Lider la final de an, Aradul încheie 2021 cu un nou derby, în Cupă
Au mai jucat Tănase, Pricop şi Ivan. Diferența s-a făcut în special sub panouri (42-32 scorul recuperărilor), acolo unde Vitulova a făcut legea, dar și Hadzovic sau Veatriki au fost foarte active în special pe recuperări defensive. Aşadar, victorie importantă pentru arădence, a 11-a în 12 meciuri, aceasta fiind şi ultima înfruntare din campionat în 2021. Hadzovic şi colegele sale urmează să primească trei zile libere, de Crăciun, pentru ca de luni să revină la antrenamente în vederea ultimei dispute a anului, cea de la Arad, de miercuri, 29 decembrie, ora 18, cu CSM Satu Mare, contând pentru manşa tur a sferturilor de finală din Cupa României.