Victoria Felnac transferă jucători pe bandă rulantă
Victoria Felnac se redefinește în această iarnă, schimbând din mers strategia și pregătind încă de pe acum sezonul viitor, când ambițiile vor fi mult mai mari. „VI-FE” s-a despărțit de Dan Cuedan și de încă zece jucători: Ghiţă, Moisă, Brozbic, Morariu, Şoltesz, Vulpoi, Meszaros, Gabor, Ţugulescu şi Herlo. Astfel, preşedintele-jucător al celor de la „VI-FE”, Oliver Felnacichi și noul antrenor, Dan Șule, au dat startul achizițiilor, deloc puține la număr.
Rotar, Maxim, Nichici, Dolga, Gherghel, Geanîm, Iercan, Jurcă, Fl.Trifan, R.Trifan şi Oneţiu sunt numele noi din tabăra Felnacului. Satisfacția cea mai mare e că Victoria se bazează în acest moment pe 9 jucători localnici, plus alții din localități învecinate. Până la reluarea campionatului Ligii a IV-a, „VI-FE” are programate o serie de meciuri amicale, cu echipele din Turnu, Macea, în dublă manșă, Pecica, Curtici și Zăbrani.