Victoria descătușării pe Arena Francisc Neuman! UTA bate acasă în premieră și se vede din nou play-off-ul
Fără galerie la acest meci, după ce ultrașii din peluză au anunțat că nu vin pe Arena Francisc Neuman în semn de protest la episodul de la finalul partidei din Gruia, UTA s-a mobilizat și a bifat prima victorie stagională pe teren propriu, 3-1 cu Petrolul Ploiești, până astăzi revelație a turului în SuperLiga. Mai mult, arădenii au legat al doilea succes la rând, după cele trei puncte mari obținute în fieful vicecampioanei CFR Cluj și dintr-o dată s-au schimbat și perspectivele la Arad. Căci vorbim de un campionat echilibrat valoric și cu 2-3 victorii poți urca repede în zona de play-off. Mircea Rednic a decis să stea pe bancă, deși săptămâna trecută era în spital și și-a condus din nou bine echipa spre o victorie importantă. UTA a avut prima ocazie în minutul 15, prin Kadiri, al cărui șut a fost scos de lângă rădăcina barei de Zima. Cinci minute mai târziu, același Kadiri a luftat. Scorul a fost deschis în minutul 32, la o fază prelungită de atac a UTA-ei, plecată după o recuperare a lui Hrezdac și apoi o centrare de pe dreapta a lui Râpă, Huja introducându-și balonul în poartă, presat de același Hrezdac, 1-0. Peste alte șase minute, Câmpanu a șutat bine din lovitură liberă de la 18 metri, dar a avut și noroc cu gafa portarului Zima, care a scăpat incredibil mingea pe sub el, 2-0.
O primă repriză pozitivă, umbrită puțin de eliminarea lui Kadiri
Când toată lumea aștepta pauza, Kadiri a fost eliminat, după ce a lovit cu palma un adversar și dintr-o dată începeau iar durerile de cap pentru Rednic. Și la opt minute de la reluare s-a făcut 2-1, când Popa a respins slab un șut a lui Grozav, iar Tudorie, pe fază, a marcat fără probleme din șase metri. Reușita s-a analizat la VAR, dar a fost în cele din urmă validată. Doar un minut a durat bucuria oaspeților, căci Costache a plecat rapid pe un contraatac, a centrat în fața porții, Zima a ratat inexplicabil intervenția, iar Hrezdac, omul meciului, a înscris din careul mic, era 3-1 în minutul 57. În inferioritate numerică, UTA a stat bine în teren și s-a apărat atent, iar ploieștenii au făcut poate cel mai slab meci stagional, la concurență cu cel de la Dinamo.
Hrezdac a fost pe tot terenul: UTA urcă pe un intermediar loc 7
A mai fost o fază verificată din camera VAR, în careul arădean, Horia Mladinovici a fost chemat la monitor în minutul 78, pentru a acorda penalty la un henț a lui Poulolo, dar și-a păstrat decizia și a dat mingea UTA-ei. Până la final, Petrolul a măcinat în gol, iar cei peste 5000 de spectatori au sărbătorit prima victorie de la Arad a favoriților. UTA urcă pe locul 7, cu 15 puncte, la egalitate de puncte cu CFR, dar și cu două meciuri mai mult disputate. Urmează două săptămâni de liniște, ca urmare a pauzei meciurilor echipelor naționale, perioadă în care poate va exista o conciliere și între galerie și echipă, pentru a ataca cu încredere și forță finalul de tur.
Formații:
UTA: R. Popa – Râpă, Poulolo, Conte, Trif – Hrezdac, Van Durmen – Cîmpanu (Zsori 63, R. Cristea 90+5), Costache (Benga 83), Omondi – Kadiri. Antrenor: Mircea Rednic
Petrolul: Zima – Ricardinho, Stănică, Huja, Dumitriu (Irobiso 66) – Keita (Akosah-Bempah 46) – Rădulescu (Tolea 66), Hanca, Jyry, Grozav (Moussaki 81) – Tudorie. Antrenor: Mehmet Topal
Arbitri: Horia Mladinovici (București) – Ferencz Tunyogi (Zalău), Cosmin Bojan (Târgu Mureș). Rezervă: Florin Mazilu (Satu Mare)
Camera VAR: Iulian Dima (București), Sorin Vădana (Cluj). Observator FRF: Octavian Șovre (Satu Mare). Delegat LPF: Daniel Kassai (București).
Foto: UTA Arad, Facebook