Utistul Erico da Silva, pentru a patra oară în echipa etapei Casa Liga 1!
Pentru a doua săptămână la rând, UTA are un fotbalist în echipa etapei Casa Liga 1. După Alex Albu, care a marcat cu FC Hermannstadt, a venit rândul lui Erico da Silva să-i aducă un punct echipei arădene la Buftea, cu Chindia și să prindă „11-le” ideal al rundei cu numărul 23. Brazilianul a marcat pentru a treia oară în prelungiri de la începutul returului și a devenit și golgheterul echipei arădene, cu patru reușite! De altfel, Erico este fotbalistul UTA-ei cu cele mai multe prezențe în echipa etapei făcută de revista LPF și anume patru, toate în urma unor deplasări, la Botoșani, Voluntari, Iași și Buftea!
Conform așteptărilor, antrenorul etapei încheiată aseară este Liviu Ciobotariu, cu Hermannstadt victorioasă în fața liderului FCSB: 1-0. Tehnicianul sibienilor i-a „trimis” pe teren pe: Râmniceanu (Voluntari) – Sorescu (Dinamo), Turda (FC Argeș), Erico (UTA), Al.Vlad (Voluntari) – Mateiu (Craiova), Pires (Hermannstadt), Canadija (Astra) – D. Popa (Chindia), Montini (Astra), Al Mawas (Botoșani).