UTA vrea să urce pe loc de baraj după meciul cu Chindia
UTA e obligată să treacă rapid peste eșecul de la Mediaș, care a coborât-o pe poziția a treia în play-off-ul seriei a doua din liga secundă. Tabăra arădeană a fost întrecută în clasament de Gaz Metan,dar și de echipa a cărei vizită o primește în etapa a VIII-a.
Joi, pe ”Motorul”, e UTA – Chindia, meciul ce poate ține vii speranțele team-ului roș-alb. ”Venim după un rezultat usturător”, a admis antrenorul Roland Nagy, indicând că băieții pe care-i pregătește sunt deciși să recupereze din terenul pierdut: ”Important e că fotbalul îți oferă șansa să te refaci în meciul următor, atât din punct de vedere al rezultatului, cât și moral. Am fost pe locul 1, am coborât pe locul 3. Urmează un adversar care a învins de două ori Mediașul, nu e întâmplător cu șanse la promovare. Noi încercăm să urcăm în clasament, să fim etapa viitoare cel puțin pe locul 2. Le lipsește golgeterul (n.r. Daniel Popa), o piesă importantă, dar nu înseamnă că nu sunt periculoși. Formează un grup bun, dar în fața suporterilor noștri, încercăm să refacem acea înfrângere”. Revine și Dumitru Copil în efectivul arădean. UTA – Chindia începe la ora 17,30 (Digi şi Dolce Sport).
Sursă: uta-arad.ro