UTA trece la o nouă etapă, iar achiziţiile se lasă aşteptate
La o săptămână după ce s-a reunit, UTA trece la etapa următoare, cea a pregătirii centralizate de iarnă. De luni și până pe 25 ianuarie, roș-albii sunt în cantonament cu ”sediul” la hotelul Coandi. Cantonamentul include și un meci amical, miercuri, 16 ianuarie, ora 13, cu Elore Bekescsaba, cel mai probabil pe sinteticul de pe Motorul, dar în funcţie de vreme ar mai putea apărea modificări.
Ionuț Popa, Cristi Păcurar și Dan Țapoș au la dispoziție următorul efectiv: Orlic, Bodea, Zamfir – El Hasni, Copaci, R.Iuga, Costin, Suslak, Coulibaly, Isac, Hrezdac, Pușcașu, Miculescu, Rus, Popa, Matei, Vulturar, Deta, Dombrovoschi, Alvarenga și Merian.
Majoritatea jucătorilor sosiţi în probe sunt deja istorie, singurii rămaşi pe loc fiind fundaşii Ciprian Dombrovoschi (ex-Farul), Sebastian Puşcaşu (ex-Filiaşi) şi mijlocaşul paraguayan Jorje Alvarenga.
Adevăratele achiziţii se lasă încă aşteptate, iar până la această oră nu există nimic concret în privinţa jucătorilor importanţi curtaţi de UTA. (foto: uta-arad.ro)