UTA se află în plin cantonament, iar duminică o înfruntă în amical pe TSV 1860 Munchen
Pe o vreme însorită și la temperaturi de peste 15 grade Celsius se antrenează utiștii în cantonamentul din Antalya, la baza sportivă aflată la un kilometru distanță de hotelul la care s-a sunt cazați. Delegația arădeană este cazată la stabilimentul de lux „Star Resort” din Side, iar sub comanda staff-ului condus de Laszlo Balint se pregătesc 25 de jucători. Vestea bună este că Erico și Chindriș sunt 100% recuperați după accidentările cu care s-au confruntat la finalul anului trecut. Vă reamintim că la Arad au rămas Otele și Jobello, care se pregătesc separat. Ambii își negociază plecarea de la Arad, cu mențiunea că în schimbul nigerianului (care între timp acuză o stare de răceală), UTA dorește o sumă de bani, în timp ce francezul trebuie să găsească formula amiabilă de reziliere a contractului. Duminică, de la ora 17 locală (ora 16, a României), UTA va susține primul amical din Turcia, împotriva echipei germane de liga a treia TSV 1860 Munchen. Se va juca la Regnum, o localitate aflată la aproximativ 35 kilometri de Side. „Roș-albii” vor mai susține un joc de pregătire, chiar înainte de plecarea spre casă, în 13 ianuarie, cu Kyzylzhar, locul 10 în Kazakhstan. Lotul pentru cantonamentul din Antalya este format din: Dragoș Balauru, Florin Iacob, Haralambie Mociu – portari; Alexandru Benga, Andrei Chindriș, Erion Hoxhallari, Erico da Silva, Aly Abeid, Mihai Dobrescu, Marco Bota, Hunor Sarkozi – fundași; Idriz Batha, Paul Anton, Juan Cascini, Damian Isac, Rareș Pop, Raul Șteau, Desley Ubbink, Willie Barbosa, Albert Stahl, Fabiano Cibi – mijlocași; Claudiu Keșeru, Virgiliu Postolachi, Stefan Milosevic, Joseph Godwin – atacanți.
Se înlocuiesc porțiuni întregi de gazon, pe „Francisc Neuman”
Între timp, la Arad, firma Recons – cea care administrează arena de aproape 15 milioane de euro al Aradului – a luat în serios avertismentul celor de la LPF și lucrează pentru ca gazonul stadionului Francisc Neuman să se prezinte în condiții măcar decente la primul meci oficial din 2023. Inițial, s-a mers pe soluția de însămânțare, dar cum instalația de degivrare nu funcționează la parametri optimi, s-a optat pe o cale ceva mai sigură, dar tot una provizorie. Aceea de a înlocui porțiuni întregi, în jur de 600 de metri pătrați de gazon nou. Așadar, s-a început deja „operațiunea decopertarea”, iar de săptămâna viitoare ar trebui să apară primele porțiuni noi de gazon. Vă reamintim că autoritățile locale arădene au alocat deja 12 milioane de lei pentru înlocuirea totală a gazonului cu probleme de pe arena „Francisc Neuman”, dar lucrarea nu se poate face decât în lunile de primăvară – vară, când UTA va intra în vacanța dintre sezoane. Primul meci acasă în noul an este cel de pe 28 ianuarie, cu CS Mioveni. (foto: UTA Arad, facebook)