UTA revine pe stadionul unde a obţinut promovarea: „Ne dorim foarte mult victoria”
Antrenorul principal al UTA-ei, Laszlo Balint, îşi ia măsuri de precauţie pentru meciul de vineri, cu FC Argeş şi îşi pune jucătorii în gardă. „Trebuie să ţinem cont de calităţile adversarilor. FC Argeş este o echipă omogenă, chiar dacă a făcut nişte transferuri pentru noul sezon competiţional. Nu vreau să ne lăsăm păcăliţi de rezultatele celor de la FC Argeş. Pentru că la Mediaş, în ultimul meci, în foarte multe momente au controlat jocul, au avut şi un penalty neacordat. La fel şi în prima etapă, cu FC Botoşani, au revenit de la 0-3 la 2-3 şi au avut chiar şansa să egaleze. Deci nu trebuie să ne lăsăm sub nicio formă induşi în eroare de rezultatele slabe ale celor de la FC Argeş. Au jucători cu multe calităţi, dar avem soluţii pentru a bloca jocul lor. Un joc, care, vă spun sincer, mie îmi place … au un joc combinativ, arată un fotbal plăcut ochiului. FC Argeş chiar a oferit momente de fotbal frumos în primele două etape din Liga I„, a spus tehnicianul.
„FC Argeş a resimţit această trecere de la Liga a II-a la Liga I, aşa cum şi noi am resimţit-o. Este evident, nu trebuie să ne ascundem după deget pentru că am obţinut doar două puncte după primele două etape. Am tot respectul faţă de Ionuţ Badea, îmi este prieten, dar îmi doresc ca eu să ies învingător din acest duel. Însă acest meci nu se rezumă la duelul Badea – Balint”, a adăugat el. Balint susţine că formaţia sa trebuie să obţină prima victorie în Liga I pentru a se descătuşa.„E clar că noi mai avem de muncă şi din multe puncte de vedere suntem la început de drum. Dar mă bucur că băieţii reacţionează din ce în ce mai bine, se văd progrese şi sper să revină şi cei cu probleme medicale. Ne dorim foarte mult să ne întoarcem cu o victorie de la Piteşti. Avem nevoie de o anumită descătuşare, de a simţi din nou gustul victoriei„, a afirmat acesta.
Balint spune că obiectivul său pe termen lung este de a face din UTA o echipă respectată în Liga I. „Acum luăm meciurile aşa cum vin şi încercăm să scoatem maximum din ele. Este o campanie lungă, acest sezon regulat este o competiţie de anduranţă în care nu se poate spune că un meci este uşor. Liga I este o competiţie destul de echilibrată, bineînţeles, cu câteva echipe deasupra nivelului, dar asta nu înseamnă că vom aborda altfel unele meciuri. Dorinţa mea este ca această echipă să redevină respectată la nivel de primă ligă. E drum lung până acolo, dar pentru asta muncim„, a mai spus Laszlo Balint, la conferinţa de presă de dinaintea partidei cu argeşenii.