UTA a remizat în Ungaria, înainte de a pleca la Moneasa
UTA a încheiat la egalitate astăzi, scor 2-2, primul amical al anului. Roș-albii s-au deplasat în Ungaria, la Gyula, pentru a înfrunta divizionara secundă din Szeged. Pe un teren sintetic, maghiarii au deschis scorul după ce au profitat de o nesincronizare în centrul careului arădean, dar echipa arădeană a întors până la pauză rezultatul: mai întâi, Hlistei a întors o minge în 5 metri pentru Curtuiuș, care a finalizat precis, 1-1, după care pe același traseu s-a făcut 2-1: Hlistei a pasat printre fundașii adverși pentru Curtuius, iar atacantul UTA-ei s-a desprins din marcaj și a marcat. Szegedul a restabilit egalitatea la patru minute de la reluare, iar scorul de 2-2 s-a păstrat până la final, în ciuda câtorva ocazii mari și a unui gol al UTA-ei, anulat.
Dublă Curtuiuș, cu Szeged; Ciucă, un nou plecat!
Cristian Todea și staff-ul său au început testul în formula: Bodea – Polgar, R.Iuga, Lazăr, Dinculescu – Stahl, Tănase, Isac, Hlistei – Curtuiuș, Buia, pentru ca în partea a doua să joace: Barna – Federicco, Manea, Dobrean, Ghergu – Prună, Jorza, Petra, A.Iuga – Popa, Toma. O noutate în lotul Bătrânei Doamne e Angelo Iuga, care a evoluat ultima dată la echipa secundă a CSU Craiova, dar care anul trecut a îmbrăcat tricoul celor de la Naţional Sebiș. Între timp, conducerea clubului a reziliat amiabil și cu Ciucă, așa că oficialii arădeni mai au de lucrat doar pentru a-l convinge și pe Buleică să renunțe la contract. După acest meci, utiștii au plecat direct la Moneasa, pentru cantonamentul de iarnă, care durează până pe 27 ianuarie.